Pandemia covid-19 avansează în sudul Statelor Unite, în America Latină, dar şi în India, ameninţând să repornească în Europa - unde populaţia este îndemnată la vigilenţă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem o problemă gravă în anumite zone”, a avertizat doctorul Anthony Fauci, cel mai ascultat expert al Guvernului american în pandemie, referindu-se la sudul şi la vestul Statelor Unite. Bilanţul contaminării creşte în mod constant în aceste regiuni.

Vicepreşedintele Mike Pence a anunţat, la rândul său, că ultimul bilanţ zilnic a atins un nivel foarte mare - depăşind 40.000 de cazuri.

Texasul - unul dintre primele sate americane care şi-a redeschis economia, a suspendat acest proces şi a dispus vineri închiderea barurilor. Iar Florida a interzis vânzarea alcoolului în baruri.

Contagiunea avansează în 30 dintre cele 50 de state americane, mai ales în cele mari şi cele mai populate din sud şi vest - California, Texas şi Florida.

TINERI BOLNAVI ÎN FLORIDA

În Florida, numărul infectărilor a ”explodat” în iunie, după ieşirea din izolare, iar boala îi afectează mai ales pe tineri - vârsta medie a persoanelor infectate este de 33 de ani, după ce în urmă cu două luni era de 65 de ani.

”Am 25 de ani, nu cred că este nevoie să-mi fac griji”, se laudă Mike Oliveira bând vodka la miezul nopţii pe malul mării.

În total, pandemia s-a soldat cu cel puţin 494.337 de morţi în lume după ce China a anunţat în mod oficial apariţia bolii, în decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP sâmbătă la ora 11.00 GMT (14.00, ora României) pe baza unor date oficiale.

Pragul de zece milioane de bolnavi de covid-19 urmează să fie depăşit săptămâna viitoare, potrivit OMS.

India a depăşit, la rândul său, pragul de 500.000 de contaminări cu noul coronavirus, a anunţat sâmbătă, înregistrând un vârf de aproximativ 18.500 de îmbolnăviri într-o singură zi.

Această ţară ar putea depăşi pragul de un milion de cazuri în cursul lui iulie.

”Spre deosebire de China, unde pandemia este relativ mai concentrată, în jurul Wuhanului şi altor câteva oraşe, India are o difuzare mai extinsă, care complică lucrurile mai mult în sistemul de sănătate”, a declarat pentru AFP un expert în sănătate publică, Anant Bhan.

30 DE MILIARDE DE DOLARI PENTRU CERCETARE

Pentru a pune la punct teste, vaccinuri şi tratamente, OMS a evaluat că are nevoie de peste 30 de miliarde de dolari, înaintea conferinţei de sâmbătă a donatorilor.

Până în prezent s-au promis OMS 3,4 miliarde de dolari.

Tot sâmbătă are loc un mare concert virtual - cu megastaruri ca Shakira, Coldplay, Usher sau Justin Bieber, care se mobiliează cu scopul de a susţine strângerea de fonduri în vederea cercetării medicale împotriva covid-19.

Numeroase marşuri ale mândriei de a fi gay au fost anulate sau amânate în lume, din cauza pandemiei.

Comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) prevede sâmbătă numeroase festivităţi online cu ocazia Gay Pride 2020.

Un "Global Pride" promite să asigure spiritul evenimentului, iar o sărbătoare specială este difuzată în direct pe Internet timp de 24 de ore.

După Statele Unite - cu 124.732 de morţi din cauza covid-19 la 2,3 milioane de cazuri - urmează Brazilia, care a înregistrat un vârf al deceselor (55.961).

Preşedintlee brazilian Jair Bolsonaro continuă să alimenteze o polemică după ce a făcut un apel împotriva unei hotărâri a unui judecărtor care-l obligă să poarte o mască de protecţie în public.

În Argentina, preşedintele Alberto Fernandez a anunţat vineri o înăsprire a măsurilor de izolare la Buenos Aires şi la periferia acestuia - de la 1 la 17 iulie -, în urma unei creşteri a bilanţului contaminărilor.

Invers, Peru -a doua cea mai afectată ţară din America latină - urmează să scoată marţi din izolare capitala, după ce pandemia a încetinit la Lima.

REDESCHIDEREA UE

În Europa, locuitorii sunt tentaţi să dea pagina, în pofida ameninţării unei reuări a contaminărilor.

Ţările europene urmează s se pronunţe asupra proiectului unei liste pe care se află 15 state din care să fie primiţi călători în Uniunea Europeană (UE) de la 1 iulie - care exclude Statele Unite şi include China în anumite condiţii.

Această listă a fost elaborată în cadrul unei reuniuni, vineri seara, a amabsadorilor statelor membe UE şi din spaţiul Schengen.

OMS şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o accelerare a contaminării în 11 ţări din Europa.

Ucraina a înregistrat vineri 1.109 cazuri - un vârf catalogat drept un ”val grav” de către autorităţi.

În Spania, în pofida fatului că epidemia este sub control, staţiuni balneare se pregătesc - cu drone de supraveghere şi spaţii rezervate în funcţie de vârstă - să coabiteze cuvirusul toată vara.

”Este vorba despre concilierea confortului şi destinderii într-un mediu sigur”, declară primarul din Lloret de Mar, pe coasta catalană, Jaume Dulset.

Danemarca a hotărât să creeze 150 de locuri suplimentare în serviciul militar pentru tineri ale căror planuri cu privire la primul loc de muncă, stagiu sau studii în străinătate au fost afectate de pandemie.

”Ştim că mulţi tineri nu prea ştiu ce să facă în acest moment, iar noi vrem ca ei să profite de ofertele armatei”, declară ministrul Apărării Trine Bramsen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.