Alte 325 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore. Bilanţul a ajuns astfel la 26.022. În acelaşi interval, s-au înregistrat şi 10 decese, numărul total fiind de 1.589, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - ”Numărul testelor pentru noul coronavirus realizate până în prezent este de 687.618, respectiv de 12.236 în total faţă de cele comunicate în 26 iunie a.c. Actualizarea este necesară în urma comunicării parţiale a numărului de teste realizate la nivelul laboratoarelor din întreaga ţară, determinată de procesul de centralizare a informaţiilor, precum şi a  unor deficienţe tehnice existente. Numărul cazurilor depistate pozitiv cu noul coronavirus rămâne de 325 de persoane”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică, în completarea informaţiilor transmise anterior.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.022 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.530 au fost declarate vindecate şi externate”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Până sâmbătă, 1.589 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.06.2020 (10:00) – 27.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (6 bărbaţi şi 4 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Galaţi, Bucureşti, Neamţ, Prahova şi Suceava. Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 de ani şi un deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 199 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.061 de persoane. Alte 69.472 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 677.259 de teste.

”Menţionăm că raportarea este parţială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcţionează în prezent”, a arătat GCS.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 423 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 914 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Totodată, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 460 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.552 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, vineri, 6 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în 26 iunie, 52 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 4.795 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 115 cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 72 au fost declaraţi vindecaţi: 50 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.