Secretarul de stat din MAI Bogdan Despescu anunţă că de la preluarea mandatului actualei echipe la conducerea ministerului au fost destructurate 11 grupări infracţionale specializate în infracţiuni de agresiune sexuală şi exploatare prin muncă. Anunţul este făcut în contextul în care un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii critică activitatea autorităţilor române, pentru anul 2019, privind combaterea traficului de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
De la începutul mandatului actualei echipe aflate la conducerea MAI combaterea traficului de persoane a constituit o prioritate, a declarat, vineri, secretarul de stat din MAI Bogdan Despescu.
 
„Structurile specializate ale MAI au desfăşurat, împreună cu procurorii DIICOT şi în cazuri proprii de urmărire penală, peste 50 de acţiuni operative, dintre care 24 de mare amploare. Au fost destructurate 11 grupări organizate, fiind reţinute 79 de persoane”, a afirmat Despescu, în urma publicării unui raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, document care critică activitatea autorităţilor române privind combaterea traficului de persoane şi modul în care victimele acestui tip de infracţiuni primesc asistenţă. 
 
Oficialul din Ministerul român de Interne a precizat că este vorba despre dosare care vizează cazuri de agresiune sexuală şi de exploatare prin muncă. Despescu a menţionat că autorităţile române au încheiat un acord cu cele americane pentru ca acestea să sprijine autorităţile române din punct de vedere tehnic pentru identificarea infracţiunilor de trafic de persoane.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.