Un număr de 34 de pacienţi din Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat au fost externaţi, 33 ca urmare a ordinului emis de Ministerul Sănătăţii care prevede externarea pacienţilor asimptomatici după 10 zile de internare şi unul pentru că avea două teste negative. Astfel, în spitalul din Râmnicu Sărat, care în urmă cu circa o săptămână era aproape plin, rămân 102 bolnavi cu COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit directorului medical al Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat, Felicia Vasile, 34 de pacienţi au fost externaţi, miercuri, majoritatea în urma ordinului emis marţi de ministrul Sănătăţii. Unul dintre pacienţii externaţi avea două teste negative. 

Ca urmare, în unitatea spitalicească rămân 102 bolnavi cu coronavirus.

În judeţul Buzău s-au înregistrat, până joi, 442 de cazuri de coronavirus şi 10 decese.

Miercuri, Prefectura Buzău a anunţat 9 noi cazuri de infectare cu coronavirus, patru fiind pacienţi din Spitalul Judeţean şi cinci care s -u testat în laboratoare private. Bolnavii au vârste cuprinse între 19 şi 89 de ani şi au fost internaţi la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat şi la Spitalul Judeţean.

Tot miercuri, au fost anunţate două decese: un bărbat de 80 de ani, confirmat cu COVID-19 în 12 iunie în Secţia ATI a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, un pacient care avea multiple afecţiuni, şi o femeie de 73 de ani, care a murit în Spitalul Judeţean Buzău. Femeia a fost confirmată cu coronavirus în 14 iunie şi a murit în Secţia de terapie intensivă. Ea avea diabet zaharat si litiază renală.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.