Un militar american, Ethan Melzer, în vârstă de 22 de ani a fost inculpat la New York cu privire la faptul că a ajutat o grupare neonazistă să pregătească un atac împotriva unităţii din care face parte, în Turcia, care viza să provoace ”pierderi masive”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pregătirile în vederea atacului au avut loc în mai, însă atacul nu a mai avut loc.

Ethan Melzer, originar din Kentucky şi militar din iunie 2019, era staţionat la Vicenza, în Italia, împreună cu unitatea sa, care urma să fie desfăşurată în Turcia, potrivit actului de inculpare, depus luni la dosar.

Ethan Melzer - un simpatizant al mişcării neonaziste britanice Order of Nine Angles (O9A) - a transmis informaţii precize, prin intermediul unui forum de discuţii online aparţinând O9A, cu privire la viitoarea staţionare a unităţii sale în Turcia.

Militarul a prezentat totodată în mod detaliat mijloacele de care dispune unitatea şi punctele slabe ale dispozitivului de protecţie a instalaţiei.

Interogat la sfârşitul lui mai de armata americană şi poliţia federală (FBI), Ethan Melzer a declarat că era vorba despre ”facilitarea unui atac care ar fi cauzat pierderi masive”, potrivit actului inculpării.

Aflat în prezent în detenţie, tânărul a fost inculpat de asociere de răufăcători în vederea uciderii unor militari americani şi de susţinerea unei grupări teroriste de către procurorul federal din Manhattan Audrey Strauss.

Capete de inculpare urmează să fie reţinute în mod oficial de către un judecător la o dată neprecizată deocamdată.

O9A este un grupuscul neonazist şi satanist a cărui influenţă s-a extins în afara Regatului Unit, inclusiv în Statele Unite, unde are simpatizanţi.

Antisemit, acest grupuscul promovează acte de violenţă extremă şi şi-a declarat în mod deschis susţinerea faţă de Osama ben Laden şi ideologia jihadistă.

În discuţii pe forumul O9A, militarul american şi contactul său au evocat o operaţiune de inspiraţie jihadistă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.