Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, afirmă că „este evident că trebuie să avem aceste alegeri locale, ele nu pot fi prelungite mai târziu de 1 noiembrie”, însă susţine că rezultatul scrutinului nu va fi unul relevant în situaţia în care starea de alertă va fi prelungită

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Domnul Orban a anunţat alegerile locale pe data de 27 septembrie. În momentul în care prelungeşte starea de alertă, deja pune în dificultate calendarul de desfăşurare al acestor alegeri, trebuie strânse semnături, sunt o grămadă de lucruri care se fac şi care necesită apropiere, aşteptăm să vedem cum vede dumnealui aceste lucruri pentru perioada următoare şi vom comenta la momentul potrivit”, a afirmat Romaşcanu.
el a susţinut că dacă premieurl Ludovic Orban va insista pe prelungirea stării de alertă la nivel naţional va fi pus în pericol dreptul de vot al populaţiei.
 
„Epidemia sigur nu se va stinge numai că intensitatea, aşa cum am văzut chiar din cifrele Guvernului, este în primul rând nu pe întreg teritoriul naţional, în al doilea rând depinde foarte tare de modul cum vor dumnealor să-şi prezinte cifrele. În consecinţă, va trebui să avem o analiză independentă a epidemiologilor şi o analiză şi o încuviinţare din partea Parlamentului. În momentul în care domnul Orban va insista pe o stare de alertă la nivel general cu toate restricţiile pe care le ştim, va fi pus în pericol însuşi dreptul de vot al populaţiei pentru că atunci când există acest discurs alarmist al guvernului şi al preşedintelui lumea probabil că va fi foarte puţin tentată să iasă să-şi exprime votul, iar aceste alegeri vor fi, în această situaţie, nereprezentative” a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD.
„Este evident că trebuie să avem aceste alegeri, Ele nu pot fi prelungite mai târziu de 1 noiembrie”, a conchis Lucian Romaşcanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.