Sextuplul campion mondial de Formula 1, britanicul Lewis Hamilton, a anunţat că înfiinţează o comisie pentru diversitate, care să atragă mai multe persoane din rândul minorităţilor de culoare către sportul cu motor, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Foarte activ pe reţelele de socializare de la începutul campaniei globale de luptă împotriva rasismului, Lewis Hamilton (35 de ani) este singurul pilot de culoare din Marele Circ.

Lansată în colaborare cu Academia Regală Britanică de Inginerie, comisia pe care doreşte să o creeze, supranumită Comisia Hamilton, îşi propune să le ofere tinerilor proveniţi din rândul minorităţilor cursuri centrate pe profesii legate de competiţiile automobilistice.

"De-a lungul întregii mele cariere, am luptat împotriva rasismului, am fost jignit când am concurat în karting, fanii şi-au înnegrit chipurile la unul dintre primele mele grand prix-uri, când mi-am început activitatea în F1, în 2007. În ciuda succeselor mele în sport, persistă barierele care fac ca F1 să fie foarte exclusivă. Mii de oameni sunt implicaţi în această industrie şi acest grup minoritar trebuie să fie mai reprezentativ pentru societate", a declarat pilotul echipei Mercedes. 

Parteneriatele iniţiate de comisia sa ar trebui să încurajeze tinerii de culoare să studieze ştiinţa, tehnologia, ingineria şi matematica, pentru a "creşte numărul minorităţilor de culoare reprezentate în F1".

"Timpul pentru platitudini şi gesturi simbolice s-a terminat. Sper ca această comisie să permită o schimbare reală, tangibilă şi măsurabilă", a adăugat campionul mondial en titre, înainte de a încheia: "Când mă voi uita în urmă, peste douăzeci de ani, după ce am oferit astfel de oportunităţi pentru un mic negru timid din Stevenage, provenit din clasa muncitoare, vreau să văd un sport care a devenit la fel de divers ca lumea complexă şi multiculturală în care trăim."

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.