Cancelarul german Angela Merkel un acord - până la sfârşitul lui iulie - asupra planului de relansare economică europeană fără precedent, în valoare de 750 de miliarde de euro, în urma pandemiei covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cel mai bine ar fi să ajungem la un acord înainte de vacanţa de vară” a instituţiilor europene, la sfârşitul lui iulie, a declarat ea în faţa deputaţilor, la Berlin.

Parlamentul European (PE) şi parlamentele naţionale vor avea, astfel, timp să ratifice acest acord şi viitorul buget al Uniunii Europene (UE) - din care acordul face parte - ”până la sfârşitul anului”, a adăugat Merkel, îndemnând Europa ”să acţioneze rapid şi în mod hotărâtor”.

Şefii de stat şi de guverne din UE se întâlnesc vineri în primul summit prin videoconferinţă cu privire la acest plan masiv de relansare, menit să susţină economia europeană, sinistrată de pandemie.

Însă ”doar prime discuţii sunt prevăzute pentru moment”, cu această ocazie, a precizat Merkel.

”Vor avea loc după aceea consultări intensive, coordonate de către preşedintele Consiliului European” Charles Michel, iar ”noi vom putea lua o decizie doar într-o reuniune fizică a Consiliului European”, ulterior, a subliniat ea.

Germania preia la 1 iulie preşedinţia semestrială a UE şi urmează astfel să joace un rol-cheie în negocieri, în săptămânile viitoare.

”Situaţia este departe de a fi uşoară, dar sper ca toate statele membre să acţioneze într-un spirit de compromis în faţa acestei situaţii fără precedent”, a apreciat şefa Guvernului german.

Acesta este un apel adresat ţărilor ”frugale” - susţinătoare ale rigorii bugetare, ca Olanda, Austria, Suedia sau Danemarca - care sunt foarte rezervate faţă de planul relansării economice a UE.

Planul are la bază o propunere a lui Merkel şi preşedintelui francez Emmanuel Macron.

El prevede redistribuirea sumei de 500 de miliarde de euro în cadrul viitorului buhet UE - sub formă de subvenţii - regiunilor celor mai afectate de pandemia covid-19 şi împrumuturi în valoare de 250 de miliarde de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.