Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că Parlamentul nu poate modifica o hotărâre de Guvern şi că “tot circul din Parlament”, atunci când a fost votată starea de alertă şi acum când social-democraţii nu au ce vota referitor la prelungirea stării de alertă, a fost făcut artificial de către PSD, care vânează voturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iohannis a fost întrebat joi, cum i se pare gestul Curţii Constituţionale a României de a devansa termenul de analiză pentru Legea 55 care stabilea cadrul pentru starea de alertă de pe 8 iulie pentru 25 iunie. 

“Nu obişnuiesc să comentez gesturile Curţii Constituţionale cum nu comentez nici deciziile pe care le iau. Este totuşi o premieră şi ar fi bine să ne explice Curtea Constituţională cum s-a ajuns la această devansare. Însă pe fond pot să vă spun că sesizarea Avocatului Poporului este una pe care o consider corectă. Nu poate Parlamentul să modifice o hotărâre de Guvern, nu funcţionează aşa arhitectura consfinţită prin Constituţia României şi probabil s-a gândit Curtea Constituţională să vină cu clarificări bune, în sensul evident al arhitecturii constiţionale şi să lămurească toate aceste chestiuni”, a precizat preşedintele României.

El a mai spus că Guvernul a procedat corect şi legal şi toate măsurile propuse de Executiv au fost oportune şi la timp.

“După părerea mea, Guvernul a procedat corect, legal, constituţional şi măsurile propuse de Guvern au fost şi oportune şi a venit Guvernul cu ele la timp. Tot circul din Parlament, şi atunci când s-a votat prima dată starea de alertă şi circul de acum, când PSD-ul se vede în situaţia că nu are ce vota, vine pe fondul unui circ artificial făcut de PSD care vânează voturi”, a explicat Klaus Iohannis.

Sesizarea a fost depusă de Avocatul Poporului, în 3 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.