Liderii UE şi britanicul Boris Johnson au convenit luni să dea un nou impuls negocierilor noii relaţii între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, aflate în impas în prezent, cuşase luni înainte de data-limită a tranziţiei şi a unui eventual ”no deal” devastator, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un nou impuls este necesar” în vederea unui acord până la sfârşitul lui 2020 cu privire la viitoarea relaţie între Londra şi UE, au recunoscut cele douăpărţi într-o videoconferinţă de o oră, într-un comunicat comun.

Ele îndeamnă la găsirea ”rapid a unui teren de înţelegere asupra principiilor care să stea la baza acordului”, se precizează în comunicat, în contextul în care există o prăpastie între poziţiile părţilor.

”Suntem pregătiţi să punem un trigru în motor”, însă ”condiţiile echitabile de concurenţă sunt esenţiale”, a scris preşedintele Consiliului European - care-i reprezintă pe Cei 27 - Charles Michel.

 

În afară de Johnson şi von der Leyen şi Michel, reprezentantul celor 27, preşedintlee Parlamentului European (PE) David Sassoli şi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier asistă la reuniune de partea europeană.

Negociatorul britanic David Frost, ministrul de stat Michael Gove şi ambasadorul britanic la UE Tim Barrow sunt de asemenea prezenţi.

Este pentru prima oară de la plecarea regatului din Uniune, la 31 ianuarie, când Boris Johnson se implică persoal în negocieri.

Situaţia - după patru runde de negocieri începând din martie - este simplu de rezumat: britanicii şi europenii s-au cramponat pe poziţii ireconciliabile, împiedicând orice avansare. ”Nu am ajuns nicăieri!”, rezuma un oficial european de rang înalt.

VARĂ INTENSĂ

În ceea ce priveşte o eventuală prelungire cu unul sau chiar doi ani a tranziţiei, care se încheie la 31 decembrie 2020, regatul a închis subiectul vineri, notificându-şi ”în mod oficial” UE refuzul oricărei prelungiri, aşa cum repetăneîncetat de luni de zile.

Acest summit virtual a avut loc la puţin timp după ce cele două părţi au căzut de acord să intensifice ritmul negocierilor, care vor avea loc în mod susţinut toată vara.

Calendarul din iulie este plin, cu întâlniri în fiecare săptămână, când la Bruxelles, când la Londra, mare parte în comitet restrâns, în vederea unei avansări în dosarele cele mai conflictuale.

Între ele se află garanţii cu privire la o concurenţă echitabilă în domeniul fiscal sau al mediului - "level playing field" -, cerute de UE, care se teme de apariţia unei economii dereglementate la poarta sa. Dar şi rezolvarea diferendelor între cele două părţi su problema explozivă a pescuitului.

În cazul unui eşec, numai reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) - cu taxele lor vamale mari şi controalele vamale - se vor aplica relaţiilor comerciale între foştii parteneri.

Această perspectivă nemulţumeşte mai ales organizaţia patronală europeană Business Europe, ”extrem de îngrijorată” de situaţia negocierilor.

Un ”no deal” ar avea efecte catastrofice asupra economiilor lovite deja în plin de pandemia covid-19.

Michel Barnier consideră că data limită a unui acord este 31 octombrie, cu scopul de a lăsa celor 27 şi Regatului Unit timp să ratifice un tratat cu privire la noua relaţie între Londra şi Bruxelles, care să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Secretarul britanic însărcinat cu Comerţul Greg Hands a reiterat luni, la postul public german, că Londra vrea doar o relaţie comercială clasică, la fel ca cea dintre UE şi Canada şi că respinge cerinţele Bruxellesului cu privire la respectarea condiţiilor concurenţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.