Oficiali ucraineni anti-corupţie au afirmat sâmbătă că li s-a oferit mită în valoare de 5 milioane de dolari pentru a închide o investigaţie legată de fondatorul companiei energetice Burisma, dar au precizat că nu există nicio legătură cu fostul membru în consiliul de administraţie Hunter Biden, al cărui tată, Joe Biden, candidează la preşedinţia Statelor Unite din partea Partidului democrat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania ucraineană a ajuns în centrul atenţiei anul trecut, în investigaţia legată de presiunile nepotrivite exercitate de preşedintele american Donld Trump pentru deschiderea unei invesigaţii împotriva rivalului său politic în cursa pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Trump doreşte o investigaţie împotriva fostului viccepreşedinte american Joe Biden şi a fiului acestuia, Hunter.

Artem Sitnik, şeful biroului naţional anti-corupţie (NABU), a declarat că trei persoane au fost reţinute, inclusiv un fost şi un actual oficial al administraţiei fiscale, sub acuzaţia de dare de mită.

Suma este cea mai mare mită în numerar confiscată vreodată în ţară şi a fost prezentată într-o conferinţă de presă, fiind adusă în saci transparenţi, de bărbaţi mascaţi.

Burisma a anunţat într-un comunicat că nu are nicio legătură cu acest caz şi nu a răspuns solicitării de comentarii adresate fondatorului companiei, Mikola Zlocevski, fost ministru ucrainean al ecologiei, care trăieşte în prezent în străinătate.

”Haideţi să punem capăt acestui lucru o dată pentru totdeauna. Biden Jr. şi Biden Sr. nu figurează în această procedură”, a declarat Nazar Holodnitski, şef al investigaţiilor anti-corupţie din procuratură, în conferinţa de presă de sâmbătă.

Mita are legătură cu un caz de deturnare de fonduri de stat acordate unei bănci, potrivit oficialilor. O sumă de aproximativ 5 milioane de dolari a fost oferită oficialilor anti-corupţie şi un alt milion de dolari urma să fie oferit unui oficial, care acţiona ca intermediar, a arătat Sitnik.

Suspecţii se grăbeau să plătească mita pentru că doreau închiderea cazului împotriva lui Zlocevski, la timp pentru ziua lui de naştere, care este duminică, ”pentru închiderea investigaţiei penale şi asigurarea revenirii lui Zlocevski în Ucraina”, a spus Sitnik.

Fostul procuror general al Ucrainei a declarat în iunie că un audit pe care l-a ordonat în timp ce se afla în funcţie, pentru verificarea a mii de dosare vechi, nu a descoperit nicio dovadă referitoare la vreo ilegalitate din partea lui Hunter Biden, în perioada în care a lucrat la Burisma.

Hunter Biden a venit la Burisma în 2014, fiind una dintre persoanele reputate aduse de companie pentru a-şi întări guvernanţa corporativă.

Preşedintele Trump şi republicani din Congres l-au acuzat de corupţie pe Hunter Biden fără să prezinte dovezi. Cei doi Biden neagă toate acuzaţiile, iar democraţii afirmă cu Trump încearcă să îşi mărească şansele de realegere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.