Conducătorii instituţiilor europene au convenit împreună cu premierul britanic Boris Johnson să facă bilanţul negocierilor cu privire la viitoarea relaţie după Brexit a Uniunii Europene cu Regatul Unit la 15 iunie, a anunţat preşedintele Consiliului European, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această reuniune intervine în contextul în care negocierile în vederea unui acord, mai ales comercial, între regat şi Uniune sunt complet blocate, cu şase luni înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie.

Un eşec al negocierilor între Cei 27 şi regat, care a părăsit UE la 31 ianuarie, ar putea avea consecinţe economice devastatoare, agravate de criiza provocată de pandemia covid-19.

”În urma unei convorbiri la telefon cu premierul brtianic Boris Johnson, preşedintele Consiliului European Charles Michel a convenit să facă la 15 iunie după-amiaza bilanţul” negocierilor cu privire la relaţiile de după Brexit, a anunţat o purtătoare de cuvânt a lui Charles Michel, Barend Leyts.

”Reuniunea la nivel înalt între Regatul Unit şi Comisia Europeană (CE) a fost confirmată la 15 iunie. Delegaţia UE va fi alcătuită din preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, preşedintele Parlamentului European (PE) David Sassoli şi Charles Michel”, a anunţat pe Twitter un purtător de cuvânt CE, Eric Mamer.

Negocitorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier urmează să participe, de asemenea, la această reuniune, potrivit unei surse europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.