National Football League (NFL) a anunţat înfiinţarea unui fond de 250 de milioane de dolari, care va fi folosit pe parcursul a zece ani, pentru combaterea rasismului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dintre jucătorii din NFL, 70 la sută sunt de culoare.

Liga nord-americană a precizat că va colabora cu cele 32 de echipe pentru susţinerea unor programe legate de reforma justiţiei, a poliţiei şi de progresele dn educaţie în contextual nedreptăţilor făcute de-a lungul timpului oamenilor de culoare.

NFL va atrage atenţia opiniei publice şi va promova educaţia cu privire la problemele sociale şi prin intermediul canalelor sale media.

În 2016, Colin Kaepernick, atunci legitimat la San Francisco 49ers, a îngenuncheat în timpul intonării imnului, pentru a atrage atenţia asupra rasismului şi asupra violenţei poliţiei. Protestul a stârnit controverse şi politicieni, inclusiv preşedintele Donald Trump, l-au criticat pe sportiv.

Săptămâna trecută, şeful NFL, Roger Goodell, a recunoscut însă că forul a greşit că nu i-a ascultat mai devreme pe sportivi şi i-a încurajat pe aceştia să protesteze paşnic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.