Apple va aloca 100 de milioane de dolari pentru o nouă iniţiativă a companiei dedicată dreptăţii rasiale, a anunţat directorul general al companiei, Tim Cook, într-un video postat joi, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cook a declarat că iniţiativa va avea atât componente interne cât şi externe şi că Apple va încerca să angajeze mai multe persoane din grupuri subreprezentate.

”Crescând în Alabama în timpul mişcării drepturilor civile, am văzut de prima dată că singurul lucru care a făcut vreodată schimbări de lungă durată şi durabile au fost oamenii de bună credinţă care au renunţat la confort şi la siguranţă pentru a vorbi şi a demonstra, pentru a solicita responsabilitate şi a perfecta o societate defecitară", a afirmat Cook în filmarea sa.

Anunţul vine în timp ce şi alte companii de tehnologie şi directori s-au pronunţat puternic împotriva violenţei rasiale în urma uciderii, pe 25 mai, a afro-americanului George Floyd, de către un ofiţer de poliţie.

Iniţiativa Apple Racial Equity and Justice se va concentra pe problemele legate de educaţie, egalitate economică şi reforma justiţiei penale, a spus Cook. Acesta va fi condusă de Lisa Jackson, vicepreşedintele Apple pentru mediu, politici şi iniţiative sociale.

Cook a spus că iniţiativa va avea atât componente interne, cât şi componente externe. Aceasta va include lucrul cu universităţi istorice la care studiază studenţi de culoare, colegii comunitare, educatori de ştiinţă şi tehnologie şi studenţi subevaluaţi. De asemenea, va include parteneriate cu grupuri externe, inclusiv Iniţiativa pentru egalitate în justiţie, un grup care se opune încarcerării în masă. Apple se angajează, de asemenea, să crească achiziţiile de la furnizori de culoare, a spus Cook.

Un purtător de cuvânt a refuzat să ofere detalii suplimentare cu privire la donaţii specifice.

Pe plan intern, Apple va angaja şi va promova mai mulţi angajaţi de culoare şi subreprezentaţi, a spus Cook.

"Luăm măsuri semnificative în ceea ce priveşte diversitatea şi incluziunea în cadrul Apple, pentru că putem face şi trebuie să facem mai multe pentru a angaja, dezvolta şi sprijini pe cei din grupurile nereprezentate, în special colegii noştri de culoare", a spus Cook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.