Sezonul expoziţional de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti a fost inaugurat miercuri seară. Raluca Turcan a promis că va continua să facă demersuri pentru ca accesul vizitatorilor la MNAC să fie mai facil, având în vedere pavajul distrus de ani de zile, care „lasă de dorit”. Ministrul Culturii se îndoieşte că demersurile sale în această privinţă vor fi luate în seamă de conducerea Camerei Deputaţilor, atât timp cât va fi condusă de PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Culturii şi vicepremierul au vizitat expoziţia, însoţiţi de Călin Dan, directorul MNAC. „E un moment deosebit în istoria acestei instituţii, o istorie scurtă, dar agitată. Este un moment fără precedent pentru noi toţi. Dă prilejul MNAC să demonstreze ce poate el mai bine şi să atragă un public de calitate. Ne aflăm într-un moment bun pentru cultură şi nu priveşte doar instituţiile, ci şi comunităţile care fac cultură", a spus Călin Dan. 

„Discuţie reducţionistă în 4 culori”, de Radu Comşa, este prima expoziţie în care intră vizitatorul când ajunge la MNAC. Expoziţia este curatoriată de directorul Călin Dan. A fost apreciată de Raluca Turcan. O altă expunere, semnată de Petru Lucaci, „Material-Scapes”, a fost preferată de ministrul Bogdan Gheorghiu. 

Oficialii guvernamentali au fost mulţumiţi de organizare, de expunere, de vizitatori, dar nemulţumiţi de accesul dificil către Muzeul aflat în incinta Palatului Parlamentului.

„Sunt multe opere interesante. Arta contemporană are această componentă abstractă şi fiecare poate avea o viziune proprie a ceea ce vede”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, la evenimentul de deschidere al Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Vicepremierul Raluca Turcan, interesată de lucrările artistului Radu Comşa, le-a şi verificat textura atingându-le, a vrut să afle mai multe despre obiectele colorate expuse în spaţiul de la parter - Sala de marmură.

„Mi-a plăcut tot, expoziţia, organizarea, spiritul şi vizitatorii. O nouă generaţie, parcă mult mai dispusă să se adapteze condiţiilor de criză pe care şi noi va trebui să ni le însuţim, partea de distanţare socială, de creativitate, de flexibilitate. Îndemn cât mai mulţi oameni să vină să viziteze Muzeul de Artă Contemporană. Sunt multe muzee în România şi în Bucureşti, dar aceast muzeu este o parte nouă, proaspătă şi care ne creionează un pic şi cum va fi şi viitorul nostru”, a spus vicepremierul.

Calea de acces distrusă, o promisiune din partea tuturor miniştrilor

„A fost printre primele lucruri pe care le-am observat (...). Am văzut partea de infrastructură, lasă de dorit, şi am luat nişte detalii legate de cine e responsabil, cum ar putea fi canalizate investiţii, cum ar putea fi luate angajamente. Noi nu facem promisiuni, ci lucruri concrete. Aşadar, să lăsăm timpul să demonstreze dacă le rezolvăm sau nu”, a precizat Raluca Turcan.

Ministrul Culturii se îndoieşte că demersul său ar putea să fie luat în seamă.

„Palatul Parlamentului are ca administrator Camera Deputaţilor. Până la mine, în trei ani, pentru PSD au depus jurământul patru miniştri ai Culturii. Dacă n-au fost sensibili la miniştrii lor, vă daţi seama la demersurile mele!? Merită încercat însă. Având în vedere bugetul pe care îl înghite acest palat, nu ar fi o cheltuială majoră rezolvarea acestei căi de acces”, a precizat Bogdan Gheorghiu.

„Ţine exclusiv de voinţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, indiferent cum se numeşte, pentru a se rezolva această cale de acces. Vă garantez că în momentul în care Partidul Naţional Liberal va deţine preşedinţia Camerei Deputaţilor, indiferent prin cine o va deţine, se va rezolva această problemă”, a adăugat Gheorghiu.

MNAC a primit 400.000 de euro pentru achiziţie de artă contemporană românească

„Artiştii plastici din România n-o duc bine, chiar aş spune că o duc foarte prost faţă de ceea ce se întâmplă în Vest şi ştiu că era sătul atât mediul artistic din zona contemporană, cât şi domnul manager de vorbe frumoase de la toate guvernele. Aşa că noi am trecut la fapte, am virat 2 milioane de lei. Nu e o sumă foarte mare, dar e un început foarte bun, aproximativ 400.000 de euro, am virat aceşti bani din fondul ministerului în contul MNAC, pentru a se achiziţiona artă contemporană de la artişti în viaţă, de la artişti români. Pentru că trebuie să-i mai preţuim şi cât trăiesc, nu să-i preaslăvim după ce mor (...). Este un început şi vreau să vă garantez că voi fi un avocat al continuităţii acestui proiect, în sensul în care statul să devină în mod constant un factor care achiziţionează artă contemporană cel puţin o dată pe an”, a afirmat ministrul.

La ora 20.00, public numeros ocupa spaţiul amenajat din faţa MNAC. 

Marele vernisaj de vară, cum este denumit evenimentului, are drept temă „Arta ca alint social”.

Vor fi prezentate, până pe 25 octombrie, expoziţiile „Radu Comşa. Discuţie reducţionistă în 4 culori” (curator: Călin Dan) - parter, Sala de Marmură, „Petru Lucaci. Material” (curator: Sandra Demetrescu) - parter, „Văzând istoria - 1947- 2007” (colecţie MNAC, curatori: Cristina Cojocaru, Călin Dan, Sandra Demetrescu, Mălina Ionescu, Adriana Oprea, Magda Predescu, Irina Radu) - etajul 1, „Metamorfozele lui Julian. O retrospectivă - Laborator Iulian Mereuţă” (curator. Călin Dan) - etajul 3, şi „Filip Markiewicz. Ultraplastik Rhapsody” (curator: Enrico Lunghi) - etajul 4.

Pe scara interioară a MNAC va fi amplasată expoziţia „Urban Steps” (curator: Mihai Zgondoiu), cu lucrări semnate de Erps, Sage, Irlo, Obie Platon, Kero, Ocu, Lost Optics, Recis, Pandele Pandele, Lucian Hrisav, Reg, Lux, Mser, HomeBoy, Neon, Duno, Lumin, Constantin Rusu/ Skema, Mircea Popescu şi Lucian Sandu Milea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.