Peste 27 milioane de puieţi forestieri au fost plantaţi de specialiştii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în campania de împăduriri de primăvară, care s-a încheiat în această săptămână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În total, în fondul forestier de stat administrat, Romsilva a regenerat 10.065 hectare, cu 11,8% mai mult peste programul campaniei, din care 6.449 hectare fond forestier au fost regenerate pe cale naturală, iar 3.616 hectare pe cale artificială, prin împăduriri, inclusiv 17 hectare perdele forestiere înfiinţate în proximitatea autostrăzii A2", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Romsilva.

Conform sursei citate, programul de regenerări artificiale, prin împăduriri, a fost depăşit, datorită condiţiilor meteorologice favorabile, de 32 de direcţii silvice, cele mai mari suprafeţe împădurite peste program fiind înregistrate la direcţiile silvice Suceava, cu 90 de hectare, Bacău, cu 60 de hectare, Neamţ, cu 35 de hectare, şi Mureş, cu 33 de hectare de fond forestier.

Direcţia Silvică Bacău a regenerat natural cu 306 hectare în plus faţă de programul iniţial, fiind urmată de direcţiile silvice Suceava, cu 88 de hectare, Mehedinţi, cu 59 hectare, şi Mureş, cu 60 de hectare de fond forestier regenerate natural peste programul campaniei de împăduriri de primăvară.

De asemenea, s-au realizat lucrări de completări pe 1.469 de hectare şi de refacere a plantaţiilor calamitate pe alte 178 de hectare.

În fondul forestier privat, administrat pe bază de contract, Romsilva a regenerat, în această primăvară, 1.503 hectare.

Campania de împăduriri de primăvară s-a desfăşurat în cadrul proiectului ”O pădure cât o ţară” iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi derulat sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României.

Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Romsilva prevede, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, regenerarea a 12.531 de hectare, din care 8.073 prin regenerări naturale şi 4.458 prin regenerări artificiale, cu o investiţie de 199,2 milioane lei.

În ultimii şapte ani, Romsilva a regenerat 111.554 de hectare fond forestier de stat şi a plantat, în acest interval, peste 200 de milioane de puieţi forestieri.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.