Vilele „Take Ionescu” şi „Carola” din Sinaia sunt scoase la vânzare prin Artmark Historical Estate, iar preţul lor a fost redus cu câte 100.000 de euro după ce proprietăţile nu şi-au găsit cumpărător.
Vila „Take Ionescu”, reconstruită în 1895, are 15 camere, este amplasată pe un teren de 5.000 de metri pătraţi şi costă 500.000 de euro. Iniţial, ea a fost scoasă la vânzare la preţul de 600.000 de euro.
Casa a intrat în posesia familiei Ionescu - Take şi soţia Bessi Richards - în anul 1893, fiind adusă la înfăţişarea actuală începând cu 1895, când a intrat într-un proces de reabilitare şi modernizare. Proiectul a fost realizat de arhitectul Henri Susskind, elveţian născut la Viena în 1868.
Susskind a fost unul dintre cei mai activi ingineri din Bucureşti şi Sinaia. Apropiat al lui Lecomte du Noüy, lucrând în biroul acestuia de arhitectură, iar mai târziu contractor al Societăţii Marilor Hoteluri, Susskind avea să îşi lase amprenta atât asupra unor reşedinţe din cele două oraşe, cât şi asupra unor edificii importante ale turismului românesc. Printre construcţiile lui din Sinaia se numără Vila „Mihai Haret”, Vila „Testiban”, restaurarea Vilei „Căpriţa”, refacerea Vămii Strunga, Vila „Negoiul” a lui Take Ionescu. În Bucureşti a ridicat casa doctorului Mirinescu din Strada Spătarului 54, casa „Pompiliu Eliade” de pe Splaiul Independenţei 74, casa „Scarlat Lahovary” din Calea Dorobanţi colţ cu Strada Grigore Alexandrescu, distrusă de bombardamentele din 1944, casa inginerului Silviu Costinescu, de pe strada Icoanei 56, colţ cu bulevardul Dacia, casa inginerului Petre Oteteleşanu din strada Grigore Mora 15 şi locuinţa sa din strada Ecaterina Teodoroiu 10.
Unele dintre cele mai importante proiecte pe care le-a supervizat Susskind au fost în slujba Societăţii Marilor Hoteluri, astfel avea să administreze proiecte ca Hotelul Athénée Palace (1912), Hotelul Palace din Constanţa, iar în Sinaia, Hotelul Palace (1911) şi Cazinoul (1913).
Vila „Take Ionescu” este compusă din mai multe corpuri, de înălţimi şi dimensiuni diferite. Elemente precum veranda principală, galeriile închise cu geam, balcoanele, bovindourile, apareiajele din pereţii exteriori, toate din lemn închis la culoare, marchează stilul renaşterii germane. La parter, în corpul din dreapta, se găsea un birou şi, alături, unul mai mic pentru unul dintre secretarii de care Ionescu putea avea nevoie la Sinaia. În corpul central se găseşte un vast hol care comunică, printr-un glasvand, cu marea sufragerie.
În 1905, consiliul comunal Sinaia a hotărât ca strada pe care domicilia Take Ionescu să-i poarte numele. Astfel, adresa vilei a devenit strada Take Ionescu nr. 2. În acelaşi an, politicianul a fost ales preşedinte de onoare al Societăţii filantropice a meseriaşilor sinăieni „Vârful cu Dor”.
După Primul Război Mondial, perioadă sub ocupaţie germană, vila a intrat într-o nouă etapă. Take Ionescu era prins cu politica internă, de la înfăptuirea Marii Uniri până la preluarea guvernului la sfârşitul anului 1921, anul 1922 fiind anul decesului marelui om de stat. Moştenitorii au locuit aici timp de aproape trei decenii, până în 1950, când a fost naţionalizată.
Repartizată unei case de copii, renovările si reparaţiile curente s-au făcut din bugetul Inspectoratului Şcolar şi clădirea s-a menţinut destul de bine în cele patru decenii cât a avut această destinaţie. După 1990, imobilul a fost scos din gestiunea Inspectoratului şi a statului şi a fost retrocedată moştenitorilor lui Take Ionescu.
Vila „Carola”, finalizată în 1896, are 39 de camere, 5 băi şi un teren de 1.593 de metri pătraţi. Preţul ei a fost scăzut de la 600.000 de euro la 525.000 de euro.
Primul ei proprietar, fostul valet al prinţului Dimitrie Ghica, austriacul Jóseph Ungarth, era la 1870 primul „hotelier” al comunei Podul Neagului (Sinaia avea să fie atestată ca oraş la 1 decembrie 1874). Însărcinat să administreze primul hotel din Sinaia, Ungarth avea să îşi construiască ulterior propria afacere, ridicând în cursul anului 1896 vila Carola.
Micul hotel poartă numele fiicei lui Jóseph Ungarth, Carola, cea care avea să devină ani mai târziu soacra lui Constantin Noica. Filizoful s-a căsătorit în 1934 cu Wendy Muston, fiica lui Walter şi a Carolei Muston.
Hotelul avea să fie şi locul secret de întâlnire al amanţilor Elena Lupescu şi Carol, prinţul moştenitor. Cei doi se cunoscuseră în februarie 1925, iar vila Carola, reşedinţa de la acea ora a Elenei Lupescu, avea să fie locul secret de întâlnire.
Între oaspeţii primiţi de-a lungul vremii s-a aflat şi dirijorul şi violonistul Yehudi Menuhin. El a petrecut, la vârsta de 11 ani, două luni aici, timp în care frecventa Vila Luminiş, pentru lecţiile de vioară oferite de George Enescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
