Echipa de campanie în vederea realegerii lui Donald Trump a filmat un clip care prezintă lansarea SpaceX şi în care apar atronauţi, părând să încalce astfel regulamentele NASA, scrie presa americană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul publicitar - intitulat ”Make Space Great Again” - postat pe YouTube, conţine imagini din programul Apollo, din programul Crew Dragon al SpaceX şi cu stronauţii NASA Bob Behnken şi Doug Hurley, potrivit site-ului SpaceNews.com.

Videoul pare că a fost retras de pe YouTube.

NASA autorizează în general folosirea imaginilor şi înregistrărilor video în publicitate, însă nu şi însemne sau forografii cu astronauţi.

O petţie pe site-ul Change.org cu scopul de a-l ”împiedica pe Trump să politizeze cuceririle SpaceX şi NASA” a fost semnată de aproximativ 6.000 de persoane.

Soţia lui Doug Hurley, fosta astronaută Karen Nyberg, ar apărea în acest clip publicitar împreună cu fiul său.

”Consider tulburător ca o imagine video cu mine şi cu fiul meu să fie folosită în propaganda politică, fără  ca eu să ştiu sau fără consimţământul meu. Asta nu este bine”, a declarat Karen Nyberg pe Twitter.

La Centrul Spaţial Kennedy, în Florida, sâmbătă, în prezenţa preşedintelui Trump, SpaceX a devenit prima societate provată care a lansat astronauţi în spaţiu - un succes istoric care le oferă Statelor Unite un nou mijloc de transport spaţial, după nouă ani de întrerupere.

Statele Unite vor să trimită o femeie pe Lună în 2024 şi un om pe marte în 2033.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.