Doi adolescenţi de 15 ani din Bucureşti şi Buzău au fost reţinuţi de autorităţi, fiind suspectaţi că fac parte din gruparea care anunţa amplasarea de bombe în diferite locuri sau reclama fapte nereale la Poliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţişti din Argeş au anunţat, vineri, că, în urma administrării probatoriului, doi adolescenţi de 15 ani au fost reţinuţi în dosarul care vizează o grupare specializată în acte de terorism. 

Unul dintre adolescenţi este din Bucureşti şi cel de-al doilea din Buzău. 

Joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Piteşti, cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Ploieşti, Constanţa, Buzău, Dâmboviţa şi Neamţ, au efectuat activităţi procedurale de predare/ridicare de obiecte şi înscrisuri, precum şi punere în executare a unor mandate de aducere în cadrul unui dosar de terorism.

”Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie 2019 – martie 2020, 9 persoane din judeţele Dâmboviţa, Neamţ, Buzău, Constanţa şi din Bucureşti, ar fi mai iniţiat apeluri având ca scop ameninţarea şi intimidarea populaţiei, prin producerea unui eveniment cu puternic impact psihologic”, a transmis, joi, Poliţia Română.

La rândul lor, procurorii DIICOT au precizat că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 3 inculpaţi minori, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare teroristă şi complicitate ameninţare teroristă.

”În cauză s-a reţinut faptul că inculpaţii fac parte dintr-un grup de tineri care şi-au făcut o preocupare din apelarea, prin intermediul unei aplicaţii informatice, folosind tehnologia VoIP prin care disimulează identitatea apelantului, a dispeceratelor unor aeroporturi şi unităţi de poliţie pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile şi pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi pentru apelarea unor persone fizice şi juridice pentru a face diverse farse. Astfel, inculpaţii au apelat în mai multe rânduri dispeceratul Aeroportului International Henri Coandă Bucureşti-Otopeni pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile. Totodată au iniţiat mai multe apeluri telefonice către secţii de poliţie din Capitală pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi către mai multe societăţi comerciale pentru a efectua comenzi comerciale false pe numele unor persoane cu care aceştia intraseră în diverse conflicte”, a transmis DIICOT.

Sursele citate au precizat că, în urma percheziţiilor, au fost identificate 10 telefoane mobile, 12 cartele telefonice, 3 unităţi de calcul, 7 unităţi de memorie şi alte obiecte şi înscrisuri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.