Filarmonica Banatul din Timişoara îşi reia spectacolele, însă doar în Grădina de vară şi cu respectarea măsurilor de distanţare fizică între spectatori. Aceleaşi măsuri vor fi luate şi la un concert care va fi susţinut de trupa Cargo în Piaţa Libertăţii din Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grădina de vară a Filarmonicii Banatul din Timişoara va găzdui, în zilele de vineri şi marţi, concerte pentru cel mult 200 de spectatori.

Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul din Timişoara, a declarat pentru News.ro că, deşi capacitatea maximă a Grădinii de vară este de 1.300 de locuri, mai multe rânduri de scaune au fost îndepărtate pentru a respecta distanţarea între spectatori.

”Din cele 1.300 locuri, cât e capacitatea maximă a Grădinii de vară, o să încapă maxim 200 spectatori. Au fost scoase rânduri. Sunt calupuri de câte patru scaune, iar fiecare calup va fi încercuit cu bandă. Şi pentru că scena este pe suport metalic, conform normelor, nu încap decât 30 muzicieni”, a declarat Gârboni.

Spectacolele vor avea loc în fiecare marţi şi vineri, iar primul spectacol este programat pe 5 iunie. Ca de obicei, concertele vor începe de la ora 19.00. Acestea vor avea loc, însă, in funcţie de condiţiile meteo. Dacă plouă, concertele vor fi anulate.

”În fiecare marţi şi vineri avem câte un concert. Vinerea aceasta avem un spectacol cu muzică românească, săptămâna viitoare pregătim un cvintet de alămuri, apoi o formulă orchestrală cu 15 muzicieni, tot cu alămuri”, a mai spus Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul.

Biletele pentru concertele Filarmonicii Banatul, susţinute la Grădina de vară, se găsesc la caserie sau la intrare.

Tot în acest sfârşit de săptămână, Primăria Timişoara organizează un concert susţinut de trupa timişoreană Cargo. Acesta va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în Piaţa Libertăţii, de la ora 19.00. Şi în acest caz, publicul trebuie să respecte reguli de distanţare socială.

Vor participa cel mult 500 de spectatori care vor avea obligaţia să poarte măşti pe toată durata concertului. La intrare, participanţilor le va fi măsurată temperatura cu termometre digitale. Accesul se va face începând cu ora 17.00.

„În cazul în care, pe perioada desfăşurării evenimentului, se constată încălcări ale reglementărilor naţionale în vigoare, în privinţa distanţării fizice şi a ocupării scaunelor, concertul va fi suspendat”, au transmis reprezentanţii primăriei.

Biletele pentru spectacol sunt disponibile începând de joi, pe site-ul iabilet.ro, în mod gratuit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.