Un concert în care au fost interpretate lucrările „Amurg de toamnă”, de Alfred Alessandrescu, „Poemul iubirii şi al mării”, de Ernest Chausson, şi „Simfonia nr. 2”, în mi minor, op. 27, de Serghei Rahmaninov, va fi prezentat joi în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concertul datează din 8 noiembrie 2019 şi a fost dirijat de Cristian Măcelaru, iar solistă a fost mezzosoprana Aura Twarowska.

„«Poemul iubirii şi al mării», de Ernest Chausson, este o piesă care nu se cântă foarte des. Eu îl văd pe Chausson ca o oglindă a unui Wagner francez. Acest poem, interpretat cu sensibilitate de Aura Twarowska, are conotaţii filosofice. De asemenea, «Simfonia nr. 2», de Rahmaninov, ne deschide o lume frumoasă prin armoniile pe care le conţine”, a transmis Cristian Măcelaru într-un comunicat. „De obicei, în ultima parte a simfoniei se fac multe tăieturi. Noi o interpretăm la Ateneu, aşa cum a scris-o Rahmaninov”, a precizat dirijorul.

Mezzosoprana Aura Twarowska a declarat: „Este o bucurie să mă reîntâlnesc cu Cristian Măcelaru într-un nou concert. A cânta sub cupola Ateneului Român este o încununare a carierei fiecărui artist roman şi un vis al fiecărui muzician”.

Înregistrarea concertului va putea fi vizionată, de la ora 19.00, pe site-ul fge.org.ro, pe pagina de Facebook şi canalul de YouTube ale Filarmonicii „George Enescu“. De asemenea, ea va putea fi urmărită şi pe pagina de Facebook a Institutului Francez, partener al evenimentului.

Accesul pe aceste canale online va fi gratuit timp de 48 de ore. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.