Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că ”legile justiţiei trebuie reparate” şi va avea conultări în avest sens, iar Guvernul va veni cu iniţiativă legislativă pentru a repara legile justiţiei. ”Este nevoie de un pas hotărât şi curajos”, afirmat şeful statului care a atacat din nou PSd pe care l-a acuzat că vrea să ”pună piciorul pe justiţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În spaţiul public a început o discuţie ciudată. În PSD şi între PSD şi sateliţii PSD încep să îşi plătească poliţe.  Au fost câteva aşa-numite dezvăluiri din perioada când PSD a atacat violent justiţia şi legile justitiei. Din fericire, am reuşit să oprim o parte din aceste atacuri. Şi eu am reuşit să duc legile la Curtea Constituţională, Parlamentul a reuşit – în special PNL cu alte partide democratice să oprească o parte dina ceste modificăr, dar cel mai important pas a fost făcut de români. Acum un an de zile când i-am chemat pe români la urne, la referendumul pentru justiţie, s-au prezentat oamenii în număr mare şi au spus clar stop acestei proceduri de măcelărire a legilor justitiei care fuce este iniţiată şi continuată de PSD. PSD a încercat să pună piciorul pe justiţie. PSD este partidul care încearcă, a încercat, încearcă să frângă independenţa justiţiei, ori aşa ceva nu se poate.”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, după o discuţie cu Ludovic Orban.

Şeful statului a afirmat că ”legile justiţiei trebuie reparate”.

”Şi asta a fost discuţia pe care am avut-o cu premierul. Este nevoie de un pas hotărât şi curajos. Guvernul va veni cu iniţiativă legislativă pentru a repara legile justiţiei. Tebuie să ducem la bun sfârşit, dragi români, ce am început acum un an de zile la referendum când am oprit această măcelărire a legilor justiţiei. Ele sunt în funcţiune şi sunt imperfecte. Ttrebuie continuată această procedură. Aşadar, în săptămânile următoare vor avea loc consultări şi eu voi avea consultări cu specialişti în domeniul justiţiei, cu politicieni. Guvernul va lucra la proiecte de legi şi vor fi înaintate Parlamentului pentru a fi reparate aceste legi ale justiţiei pentru a fi în conformitate cu ceea ce, în definitiv, doresc românii şi sa-u exprimat foarte clara la referendum”, a mai afirmat preşedintele.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.