Vicepreşedinta Ren Hua a regiunii Xinjiang (nord-vest), unde mii de uiguri şi alţi membri ai comunităţilor musulmane ar fi încarceraţi în lagăre de reeducare, este vizată de o anchetă cu privire la corupţie, au anunţat autorităţile chineze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ren Hua, în vârstă de 56 de ani, este suspectată de ”încălcări grave ale disciplinei şi legii” - un eufemism care desemnează fapte de corupţie -. a anunţat luni seara Comisia Centrală de Inspecţia Disciplinei, însărcinată cu lupta împotriva corupţiei în ţară.

Originară din provincia Shandong (est), această membră a etniei han, absolventă a Universităţii din Xinjiang, ocupă postul de vicepreşedintă a regiunii din ianuarie 2018.

Ea este în prezent numărul doi la Departamentul de Propagandă al Comitetului Partidului Comunist Chinez (PCC, unic).

Până la un milion de uiguri şi membri ai altor minorităţi etnice turcofone musulmane ar fi deţinuţi în lagăre din regiune, potrivit unor apărători ai drepturilor omului.

Autorităţile chineze afirmă că este vorba despre centre educative menite să contracareze extremismul islamist, însă activişti uiguri denunţă o strategie de ”spălarea creierului” vizând o eradicare a culturii şi identităţii uigure.

Un număr tot mai mare de cadre din PCC sunt urmărite în justiţie, în cadrul unei campanii anticorupţie a preşedintelui chinez Xi Jinping care, potrivit criticilor acesteia, are scopul de a îndepărta inamici politici.

Numărul procedurilor judiciare cu privire la cazuri de corupţie aproape s-a dublat în 2019, potrivit procurorului general chinez.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.