Marele Premiu de MotoGP al Japoniei, programat la 18 octombrie, la Motegi, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, inforemază Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta este a şasea etapă din acest sezon al Campionatului Mondial de MotoGP care este anulată. Pentru prima dată din 1986, Japonia, ţara campioanei mondiale Honda şi a constructorilor Yamaha şi Suzuki, nu va organiza o cursă de motociclism viteză.

Şefii MotoGP intenţionează să organzieze cât mai multe curse în Europa, până la mijlocul lunii noiembrie. 

"Dacă este posibil, evenimentele din afara Europei ar trebui să fie programate după jumătatea lunii noiembrie, ceea ce ar fi prea târziu pentru a avea loc Marele Premiu al Japoniei”, a spus spaniolul Carmelo Ezpeleta, directorul executiv al Dorna, promotorul CM de MotoGP. 

Kaoru Tanaka, preşedintele administratorului circuitului de la Motegi, Mobilityland Corporation, a declarat că situaţia din Japonia şi Europa este prea imprevizibilă pentru a încerca să ţină cursa.

"Este de aşteptat extinderea interdicţiei pentru călătoriile internaţionale. În urma discuţiilor noastre cu Dorna... am fost de acord că nu avem de ales decât să anulăm grand prix-ul japonez pentru a finaliza sezonul", a spus el.

MotoGP speră să înceapă cursele în Spania, care de regulă găzduieşte patru runde ale campionatului. Prima etapă ar putea fi pe circuitul sudic de la Jerez, în iulie.

Cursele din Germania, Olanda, Finlanda, Marea Britanie şi Australia au fost anulate, în timp ce marile premii din Franţa, Italia şi Catalonia (Barcelona) au fost amânate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.