Noul coronavirus a ucis 369.000 de oameni în lume, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri, fapte marcante şi ultimele evoluţii ale pandemiei covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PESTE ŞASE MILIOANE DE CAZURI

Pandemia a ucis cel puţin 369.086 de oameni în lume de când a apărut în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit duminică, la ora 11.00 GMT (14.00, ora Româîniei), pe baza unor date oficiale de către AFP.

Peste şase milioane de cazuri de covid-19 au fost diagnosticate de la începutul epidemiei în 196 de ţări şi teritorii.

Statele Unite sunt ţara cea mai dur afectată ca valoare absolută, cu 103.781 de morţi, urmate de Regatul Unit (38.376 de morţi), Italia (33.340), Brazilia (28.834), Franţa (28.771) şi Spania (27.125).

Însă, raporttat la populaţie, în afară de microstate, Belgia înregistrează cea mai mare mortalitate (817 de morţi la milionul de locuitori), urmată de Spania (580), Regatul Unit (551), Suedia (435), Olanda (347), Irlanda (334) şi Statele Unite (313).

TRUMP AMÂNĂ G7

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că amână la o dată ulterioară - neprecizată - summitul G7 prevăzut în iunie în Statele Unite. El ar putea să aibă loc în toamnă, într-o versiune lărgită la alte ţări ca Rusia, Corea de Sud, Australia şi India.

Liderii G7 urmau să se reunească iniţial prin videoconferinţă la sfârşitul lui iunie, din cauza pandemiei covid-19, însă Trump şi-a exprimat săptămâna trecută dorinţa ca summitul să aibă loc la Casa Albă.

Cancelarul german Angela Merkel a fost primul lider din cadrul G7 care a respins în mod oficial această invitaţie.

REFUZUL IEŞIRII DIN IZOLARE

Patru din cele nouă regiuni ale Boliviei - inclusiv cea mai afectată de noul coronavirus, Santa Cruz de la Sierra - au anunţat că prelungesc măsurile de izolare, contrar deciziilor Guvernului, care vrea să relanseze economia ţării.

Executivul bolivian a hotărât ridicarea - începând de luni - a anumitor restricţii aflate în vigoare din martie.

”MAI BUNĂ SAU MAI REA”

”Totul va fi diferit” după pandemie, din care lumea va ieşi ”mai bună sau mai rea”, a avertizat Papa Francisc sâmbătă seara, într-un mesaj video cu ocazia sărbătorii religioase a Rusaliilor.

El îndeamnă la ”o societate mai dreaptă şi mai echitabilă”.

ESPLANADA MOSCHEILOR, REDESCHISĂ

La Ierusalim, Esplanada Moscheilor a fost redeschisă duminică - la două luni după ce a fost închisă din cauza pandemiei. În ultimele zece săptămâni, muezinii i-au îndemnat pe credincioşi să se roage acasă, în timpul lunii sfinte a Ramadanului, care s-a încheiat săptămâna trecută.

BOLSONARO VREA FOTBAL

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, un mare luptător împotriva izolării, doreşte să se reia camionatele de fotbal în ţara sa, în care sportul este rege. În opinia sa, fotbaliştii sunt nişte ”sportivi tineri”, iar riscul ca ei să moară din cauza covid-19 este ”infinit de redus”.

Brazilia este - alături de Statele Unite - ţara care înregistrează cele mai mari bilanţuri zilnice de covid-19.

CONCERT LA FERESTRE

Un hotel din Viena şi-a transformat timp de o seară camerele în loje de operă, iar curtea în scenă, la un rar concert, în contextul în care viaţa cuturală austraică s-aoprit din cauza restricţiilor impuse în lupta împotriva noului coronavirus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.