O mulţime furioasă s-a adunat la Louisville - unde şapte persoane au fost rănite prin împuşcare, una grav -, în semn de protest faţă de uciderea unei femei de culoare prin împuşcare, acasă, a anunţat vineri poliţia acestui oraş din în Kentuky (est), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avocatul familiei acestei femei, Breonna Taylor, a acuzat într-un comunicat că aceasta a fost ucisă într-o intervenţie a poliţiei.

Faptele au avut loc în martie, iar avocatul a făcut public, joi, un apel telefonic al partenerului victimei, în care explică faptul că cineva a intrat în casa sa şi a ucis-o pe Breonna Taylor.

Numeroşi manifestanţi s-au adunat joi seara în centrul oraşului Louisville, unde s-au tras focuri de armă, a anunţat poliţia, care precizează că aceste focuri de armă nu au fost trase de către forţele de ordine.

The Asscoiated Press scrie că şapte persoane au fost rănite de aceste focuri de armă.

Aceste incidente au loc în timp ce la Minneapolis au loc revolte urbane, în urma uciderii luni seara a unui bărbat de culoare, George Floyd, care apare într-o înregistrare video culcat la pământ de către un poliţist alb care stă cu genunchiul pe gâtul său în timpul arestării.

În urma unor manifestaţii paşnice, la Minneapolis a avut loc joi a treia noapte de jafuri, vandalizări şi incendieri.

Manifestanţi au înfruntat poliţia antirevoltă miercuri noaptea aruncând cu pietre.

Joi noaptea, poliţiştii au acţionat discret în ”focarul” violenţelor, un comisariat din oraş.

Manifestanţi, adunaţi în faţa acestui sediu de poliţie joi noaptea, au bătut iniţial în retragere, după ce poliţia a tras cu gloanţe de cauciuc şi grenade lacrimogene de pe acoperiş.

Ei s-au regrupat ulterior şi au luat cu asalt imobilul, căruia i-au dat foc, în timp ce poliţia se retrăgea.

Manifestanţi au fost văzuţi pe acoperişul comisariatului de poliţie.

Cel puţin alte două imobile vecine şi o maşină au fost incendiate, iar persoane s-au dus să jefuiască a doua noapte consecutiv un supermarket Target din apropiere.

Donald Trump a scris joi seara pe Twitter că trimite Garda Naţională la Minneapolis ”să facă treabă”, dacă primarul Jacob Frey nu reuşeşte să reinstaureze calmul.

”Dacă există cea mai mică dificultate, vom prelua controlul, dar când vor începe jafurile va începe să se tragă”, a scris pe Twitter şeful Statului american.

Twitter a marcat acest tweet al lui Trump cu un avertisment în care precizează că şeful statului a încălcat ”regulile Twitter cu privire la glorificarea violenţei”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.