Premierul Ludovic Orban spune că problemele care au existat la Grupul Renault nu sunt provocate de activitatea din România, precizând că aceasta este una extrem de profitabilă, bine organizată şi care avantajează grupul în ansamblul său. El afirmă că, în urma discuţiilor avute cu managementul companiei din România, nu a tras vreo concluzie că ar exista o decizie legată de restrângerea unor activităţi sau intenţia de a face concedieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ludovic Orban a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Mureş, ce va se va întâmpla la Renault în condiţiile în care grupul a anunţat concedierea a 15.000 de angajaţi la nivel mondial. 
 
"Este o decizie a managementului companiei. În ceea ce ne priveşte pe noi, ca şi Guvern, avem o colaborare foarte apropiată cu managementul din România al Grupului Dacia-Renault, practic Grupul Renault în România are atât partea de proiectare, peste 2.000 de ingineri care lucrează în proiectare, are partea de testare, de verificare care este unică şi care funcţionează în România la Titu şi de asemenea avem partea de producţia care funcţionează la Mioveni. În toate discuţiile pe care le-am avut cu managementul companiei din România, nu am tras nicio concluzie prin care să existe vreo decizie la nivelul managementului companiei din România privitor la restrângerea unor activităţi sau la intenţia de a face concedieri”, a explicat premierul. 
 
El a mai spus că problemele Grupului Renault nu sunt provocate de activitatea din România, precizând că aceasta este una profitabilă şi bine organizată. 
 
"Totul depinde de piaţă, de comenzile existente, dar în România Grupul Renault are o activitate extrem de profitabilă, o activitate benefică şi este o activitate care din punctul nostru de vedere trebuie să continue. Se ştie că deciziile care au fost luate sau ce se hotărăşte la nivelul Grupului e la nivelul Grupului Renault ca urmare a unei perioade în care au existat anumite probleme, dar convingerea mea e că problemele care au existat ale Grupului Renault nu sunt provocate de activitatea din România pentru că activitatea din România este o activitate extrem de profitabilă, o activitate bine organizată şi o activitate care avantajează Grupul Renault în ansamblul său”, a mai transmis Ludovic Orban. 
 
Producătorul francez de automobile Renault urmează să anunţe vineri concedierea a 15.000 de angajaţi la nivel mondial, în cadrul unui plan de redresare în contextul scăderii cererii şi al costurilor mari, a declarat joi un reprezentant al sindicatului CFDT, după o întâlnire cu conducerea companiei, transmite Reuters.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.