Compania De'Longhi România a propus Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale să preia spre angajare pe cei 33 muncitori din Sri Lanka, care rămăseseră fără slujbe şi fără posibilitatea de a se întoarce acasă, iar oferta companiei din Cluj a fost selecţionată dintre toate cele transmise către minister. De'Longhi România a anunţat miercuri că va asigura transportul Bucureşti – Cluj pentru cele 33 de persoane, le va asigura cazare în apropierea fabricii şi va semna cu ele contracte de muncă, respectând aceleaşi condiţii de salarizare şi de pregătire ca ale tuturor celorlalţi angajaţi de la Jucu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Muncitorii din Sri Lanka au ajuns în România în vara anului trecut, lucrând la o firmă de confecţii din Botoşani. După ce nu s-au mai prezentat la serviciu, în condiţiile în care unii angajaţi ai firmei au fost infectaţi cu coronavirus, lor le-au fost desfăcute contractele de muncă, ei ajungând la Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute. Ei au fost cazaţi la un hotel de lângă Aeroportul Otopeni, iar ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a mers de mai multe ori pentru a discuta cu ei.

"De'Longhi România a propus Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale să preia spre angajare pe cei 33 muncitori din Sri Lanka, muncitori care rămăseseră fără slujbe şi fără posibilitatea de a se întoarce acasă. Oferta companiei din Cluj a fost selecţionată dintre toate cele transmise către minister, astfel încât De'Longhi România va asigura transportul Bucureşti – Cluj pentru cele 33 de persoane, le va asigura cazare în apropierea fabricii şi va semna cu ele contracte de muncă, respectând aceleaşi condiţii de salarizare şi de pregătire ca ale tuturor celorlalţi angajaţi de la Jucu", a anunţat compania într-un comunicat.

Compania precizează că îşi completează astfel efectivul de lucru ca să-şi continue activitatea în creştere semnificativă în această perioadă.

”Decizia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale de a accepta oferta companiei noastre de preluare a muncitorilor din Sri Lanka ramaşi fara contract ne bucură foarte mult. Am putut remedia o situaţie dificilă pentru aceşti oameni, într-un timp record şi am demonstrat, de asemenea, celor care aleg să părăsească România pentru munci sezoniere, că există de lucru aici, acasa, în condiţii corecte, de respect şi de securitate”, a precizat conducerea companiei De'Longhi România.

Managementul companiei a aflat de situaţia celor 33 de persoane din presă şi a transmis imediat o ofertă de angajare către minister, o ofertă despre care spune că asigură condiţii de salarizare şi viaţă corecte în zona Cluj.

"Contractele de muncă oferite muncitorilor din Sri Lanka includ condiţii de salarizare coerente cu ale celorlalţi angajaţi, instruirea necesară şi reguli de igienă şi protecţie la nivelul tuturor angajaţilor. Cazarea va fi asigurată în apropierea fabricii. Evident, ca la orice angajare şi în baza dosarelor de imigrare validate la zi de către Biroul Regional de Imigrări, muncitorii vor parcurge testările medicale si psihologice, vor fi instruiţi şi echipaţi corespunzător înainte să se alăture colectivului de la Jucu", informează compania.

De altfel, încă din 7 mai, compania clujeană a reluat angajările, iar până în prezent 400 de persoane s-au alăturat echipei, pentru a răspunde comenzilor în curs.

Grupul De'Longhi deţine două fabrici în România, în comuna Jucu, din judeţul Cluj, şi în comuna Mădăraş, din judeţul Bihor, unde lucrează peste 2500 de angajaţi. Compania produce în România masini automate de cafea marca De'Longhi şi  electrocasnice Braun.

De'Longhi este o marcă italienească, înfiinţată în urmă cu peste 100 de ani şi devenită numărul 1 în lume în espressoare pentru uz casnic. Sub această marcă, grupul produce şi alte categorii de electrocasnice mici: climatizare, sisteme de încălzire, aparate pentru prepararea mâncării, dezumidificatoare etc.

În 1902, familia De'Longhi deschidea un mic atelier de fabricare a pieselor industriale. Devenit mai târziu unul dintre marii producători de calorifere electrice şi aparate de aer condiţionat, compania s-a extins pentru a include aproape orice categorie de aparate electrocasnice mici, de la cele pentru prepararea cafelei şi a alimentelor, la cele pentru îngrijirea locuinţei şi a rufelor.

În 2001, compania De'Longhi a achiziţionat producătorul britanic de aparate de preparare a mâncării Kenwood, extinzându-şi oferta de produse din gamă şi asigurându-şi poziţia de lider în categoria roboţilor de bucătărie. De'Longhi şi-a continuat extinderea şi, în 2013, a cumpărat de la Procter & Gamble drepturile asupra produselor de uz casnic Braun.

Grupul De'Longhi este prezent în peste 40 de ţări şi îşi comercializează produsele în întreaga lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.