Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oferit credincioşilor Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti, afirmând că nu a inventat el această slujbă, ci a oficiat-o aşa cum scrie în carte. IPS Teodosie le-a transmis celor prezenţi că doreşte să simtă că au avut parte de Înviere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sute de credincioşi au mers, marţi seară, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, acolo unde Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti.

El a transmis credincioşilor să stea la distanţa cuvenită pentru a primi Lumina şi să respecte regulile sanitare.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

“După ce se cântă Învierea Ta Hristoase, aşa cum se cuvine la încheierea sărbătorii Învierii Domnului, vă vom da Lumină şi voi trece printre dumneavoastră. Vă rog să staţi la distanţa cuvenită, voi da slujitorilor şi toţi vor veni la dumneavostră, să ţineţi toate regulile sanitare, să petrecem această noapte luminoasă aşa cum aţi cerut dumneavoastră, la cererea dumneavostră fac această slujbă, nu puteam să vă refuz pentru că lacrimile şi zbuciumul pe care l-aţi trăit fiind despărţiţi de Biserică în noaptea Învierii”, a precizat Arhiepiscopul Tomisului înainte de a împărţi Lumina Sfântă.

El a afirmat că nu a inventat această slujbă, ci a făcut-o cum scrie la carte. 

”Vrem să fie în noaptea aceasta, când slujba este aşa cum scrie în carte, nu am inventat-o eu., vreau să simţiţi că aţi avut parte de Înviere şi de Lumina Învierii este Lumina primită în Sâmbăta Mare de la Ierusalim. Iată, la sfârşitul sărbătorii Învierii nu face altă slujbă decât cea care este prevăzută în carte, cum ne-a trimis şi Patriarhia la timpul cuvenit, cum se fac slujbele pe tot anul. Să ne ajute Dumnezeu să simţim fiorul Învierii lui Hristos pentru că Învierea ţine 40 de zile, chiar şi joi este Învierea Domnului”, a mai spus Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

Apoi, Arhiepiscopul Tomisului a început să împărtă Lumina credincioşilor. Nici ÎPS Teodosie, nici preoţii care îl însoţeau nu purtau mască. De asemenea, mulţi dintre credincioşi nu purtau, mască de protecţie. 

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat a provocat scandal înainte de a începe împărţirea Luminii Sfinte, iar un echipaj de poliţie l-a ridicat. 

După miezul nopţii, preoţii au început să citească Evanghelia Învierii şi a debutat Slujba Utreniei Învierii. După Utrenia Învierii va începe slujba Sfintei Liturghii, iar la final, se vor împărtăşi credincioşii care au ţinut postul de trei zile, rânduit anterior, şi care s-au spovedit. Nu se oferă Paşte sfinţit (ca la Înviere) ci anaforă, după rânduiala liturgică, au precizat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Arhiepiscopul a declarat jurnaliştilor că această slujbă urmează rânduiala de la Patriarhie: 
“Este rânduiala de la Patriarhie, de pe tipiconul de la Patriarhie, nu adaug nimic, doar că e noaptea şi că am dat Lumină. Nu am modificat absolut nimic, aşa e slujba la orice biserică”. 
 
Întrebat dacă nu se pot infecta credincioşii la împărtăşanie, Arhiepiscopul Tomisului a spus: “Nu, se pot vindeca. Nu am putut să îi amân pe credincioşi. Eu ştiu că la orice Liturghie se împărtăşeşte. Liturghia nu e făcută să stăm departe. S-au pregătit cu post, s-au spovedit, aceia se împărtăşesc”.
 
Când i s-a atras atenţia că oamenii nu respectă distanţarea socială, ÎPS Teodosie a afirmat: “Nu vor păţi nimic. Eu nu pot să fiu poliţist”.

Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului a decis: în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti.

Arhepiscopia Tomisului a explicat că a luat această decizie deoarece pe data de 27 mai este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede acelaşi început ca în noaptea Învierii şi că sunt dorinţe neîmplinite ale credincioşilor de a se împărtăşi la Liturghia Învierii din noaptea de Paşti şi de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcuşului spre Înviere. De asemenea, Arhiepiscopia a mai precizat că Arhiereul locului poate rândui zile de post, conform canoanelor bisericeşti şi că rânduiala Odovaniei Învierii practicată în Biserica Ortodoxă a Greciei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.