Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, estimează o cifră de afaceri de peste 470 milioane de lei, în creştere cu 15% comparativ cu primul semestru al anului 2019, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, aduce în atenţia acţionarilor săi şi a publicului investitor precizări cu privire la evoluţia activităţii grupului din prima jumătate a anului 2020. Această informare preliminară vine în contextul mediului de afaceri volatil şi a incertitudinii din această perioadă. Astfel, pentru primul semestru al anului 2020, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri de peste 470 milioane de lei, în creştere cu 15% comparativ cu primul semestru al anului 2019", arată grupul.

Pentru aceeaşi perioadă, grupul estimează o profitabilitate îmbunătăţită, cu o EBITDA de peste 40 milioane de lei, cu 32% mai mare decât în semestrul 1 al anului trecut.

„Ne aşteptam ca afacerile grupului în primele şase luni din 2020 să fie cel puţin la acelaşi nivel ca în primele şase luni din 2019, însă cererea a fost mai mare decât ne-am aşteptat şi vom creşte cu 15% peste anul trecut cu o profitabilitate îmbunătăţită. Management-ul grupului a luat măsurile necesare pentru a asigura o lichiditate adecvată şi a redus costurile operaţionale unde a fost necesar. Este important să ne concentrăm pe repornirea economiei şi pe oportunităţile pe care următoarea perioadă ni le va prezenta”, a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

Pentru primul trimestru din 2020, Grupul TeraPlast a anunţat afaceri de 208,9 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de perioada similară din 2019, şi o EBITDA de 17,4 milioane de lei, cu 32% mai mult decât a înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalele motoare de creştere în primul trimestru au fost fabrica din Serbia şi linia de business Instalaţii, datorită evoluţiei pozitive a lucrărilor de infrastructură. Acestea şi-au păstrat tendinţa pozitivă şi în trimestrul 2 din 2020 şi se reflectă în estimările pentru primul semestru.

"La nivelul Grupului TeraPlast au fost implementate în ultimele două luni măsuri de protecţie a business-urilor şi a angajaţilor pentru a asigura sustenabilitatea acestora. Au fost luate măsuri stricte de igienă şi protecţie, precum şi de aliniere a costurilor fixe la noile volume de business. Parte din aceste măsuri este şi reducerea temporară a salariilor management-ului grupului cu proporţii cuprinse între 25% şi 50%", arată comunicatul.

Management-ul Grupului TeraPlast menţionează ca materialul furnizează informaţii de bază preliminare, estimate, pentru perioada ianuarie-iunie 2020. Raportul conţinând rezultatele financiare consolidate aferente perioadei ianuarie-iunie 2020 va fi publicat, conform calendarului financiar, în 27 iulie 2020. Informaţiile pot suferi modificări în raportul financiar semestrial.

Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast,TeraSteel România şi Serbia,Wetterbest,TeraGlass,TeraPlast Recycling şi TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din grup, TeraPlast SA, este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.