Capitala ucraineană a redeschis metroul luni, la aproape zece săptămâni după ce a fost închis în cadrul interdicţiilor privind epidemia covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am redeschis metroul în tipul său de funcţionare normal”, a anunţat primarul Kievului Vitali Kliciko, după ce a efectuat o scurtă deplasare cu metroul.

Foarte aşteptată de locutorii capitalei, unde circulaţia altor mijloace de transport în comun a fost reluată sâmbătă, redeschiderea metroului nu a provocat nicio problemă, contrar aşteptărilor.

Metroul, care transporta înaintea pandemiei covid-19 aproximativ 1,5 milioane de persoane pe zi, a rămas în mare parte gol luni. Aproximativ zece persoane se aflau în fiecare vagon, în pofida orei de vârf matinale, au constatat jurnalişti AFP.

Purtând măşti şi ecrane de protecţie, agenţi plasaţi la intrarea la metrou luau temperatura pasagerilor, care sunt obligaţi să poate mască de protecţie.

Autocolante care îndemnau la respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri au fost plasate pe peroane, iar mesaje sonore erau difuzate pentru a-i îndemna pe ucraineeni să-şi ”protejeze sănătatea.

Metroul din cele trei oraşe ucrainene care dispun de acest mijloc de transport în comun a fost oprit la jumătatea lui martie, în cadrul izolării stricte impuse după depsitarea primelor cazuri de covid-19 în ţară, una dintre cele mai sărace din Europa şi al cărei sistem de sănătate este în ruină.

Metroul din Harkov, un oraş important din estul Ucrainei, şi-a reluat de asemena circulaţia luni.

Ucraina a înregistrat până în prezent 21.245 de contaminări cu noul coronavirus şi 623 de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.