Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, lider local PSD, acuză Guvernul că blochează finanţarea spitalului mobil de la Iaşi din bani europeni, precizând că este "dezamăgit, dezgustat şi frustrat“ de modul în care Executivul înţelege să îşi apere locuitorii de efectele pandemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maricel Popa afirmă, într-un comunicat de presă, că Guvernul a transmis asociaţiei Euronest, din subordinea CJ Iaşi, prin intermediul căreia a fost demarat proiectul spitalului mobil de la Iaşi, că nu este eligibilă pentru fondurile europene alocate pentru lupta cu COVID-19.

"Am apelat la Consiliile Judeţene din Moldova şi împreună cu Asociaţia Euronest, din care fac parte toate Consiliile Judeţene din Moldova, am decis să demarăm acest proiect. Chiar dacă nu facem parte din aceeaşi familie politică, am sperat că e nevoie de unitate, nu de orgolii şi interese politice, mai ales că toate Consiliile Judeţene au în subordine spitale. Totul s-a făcut contracronometru. Nu e o situaţie uşoară pentru nimeni din lume, dar toţi cei care au pus umărul la acest proiect au înţeles necesitatea acestui spital mobil, unic în România la nivel de dotări şi funcţiuni“, spune preşedinele CJ Iaşi, Maricel Popa.

El adaugă că respingerea decontării pentru finanţarea de peste 13 milioane de euro pentru spitalul mobil de la Iaşi este "o decizie a unui grup de interese (PNL-PMP) fără nicio justificare obiectivă“.

"Un om cu un pix în mână a scris că acest spital trebuie plătit doar de ieşeni şi nemţeni, iar alţii au avizat şi aprobat că aşa vor ei. Simplu. Fără nicio repercursiune, fără nicio remuşcare, fără nicio jenă. Prin POIM au fost repartizate României 50 milioane de euro doar pentru spitale mobile. Am făcut tot ceea ce a depins de noi să decontăm cheltuielile cu spitalul pe fondurile europene. Concret, în data de 3 aprilie am alocat suma necesară prin Hotărâre a Consiliului Judeţean, pe 6 aprilie a fost dată OUG nr. 43/2020 cu includerea spitalelor mobile în lista cheltuielilor eligibile, iar pe 30 aprilie am transmis propuneri la Ghidul aflat în dezbatere publică pentru includerea consiliilor judeţene şi a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară în lista solicitanţilor eligibili. Din păcate, ieri (luni -  n.r.) a apărut varianta finală a Ghidului având ca potenţiali solicitanţi, doar IGSU şi MAPN“, precizează şeful CJ Iaşi, Maricel Popa.

El afirmă că există şi alte posibilităţi de finanţare pe care le ia în calcul, inclusiv o asociere cu IGSU.

"Sunt dezamăgit, dezgustat şi frustrat de modul în care acest guvern înţelege să îşi apere locuitorii de efectele pandemiei. În loc să facă scut în jurul românilor, ei fac scut în jurul intereselor de partid şi a celor electorale. Voi continua să muncesc pentru ieşeni, pentru a le apăra interesele, dar acest guvern trebuie să plece. Acest guvern nu lucrează pentru români şi în interesul românilor, indiferent de locul în care aceştia se află. Sunt atât de multe dovezi, de la cozile de la graniţe şi până la eliminarea Iaşului de la decontarea acestui spital, de la lipsa materialelor sanitare din spitale şi până la bâlbele care au creat vidul legislativ de la sfârşitul săptămânii trecute, de la alocările de fonduri guvernamentale (660.000 lei pentru un milion de ieşeni) şi până la defrişarea pădurilor, de la numirile controversate în funcţii cheie şi până la destituirea profesioniştilor şi înlocuirea lor cu cadre de partid, amante, soţi, veri, şoferi, cumătri“, mai spune preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.

Spitalul modular de la Iaşi va fi inaugurat cu întârziere, după ce firma din Turcia care a câştigat licitaţia a anunţat că nu poate aduce la timp cele 100 de containere, din cauza carantinei instituită de autorităţile de la Ankara.

Potrivit conducerii Consiliului Judeţean Iaşi, toate containerele care formează unitatea medicală mobilă sunt gata pentru livrare, modulele fiind depozitate la sediul companiei turce care a câştigat licitaţia.

Şefii CJ Iaşi au dezvăluit luni că reprezentanţii firmei din Turcia au transmis o adresă prin care anunţă că, în perioada 16-19 mai, în Ankara a fost instituită starea de carantină totală şi că interdicţiile impuse de guvernul turc afectează grav activitatea societăţii.

Din acest motiv, producătorul spune că va demara procedurile de transport a containerelor în momentul în care situaţia din Turcia o va permite.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a declarat pe 21 aprilie că a semnat contractul de achiziţie a spitalului modular, câştigătoarea licitaţiei fiind compania SDI Global LLC din Turcia. Valoarea contractului este de 13,2 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor CJ Iaşi, spitalul va primi în principal pacienţi infectaţi cu COVID-19.

Unitatea mobilă va fi formată din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni şi va avea o capacitate de 250 de paturi, din care 100 pentru terapie intensivă. Spitalul va fi amplasat în localitatea Leţcani, la intrarea în municipiul Iaşi.

Termenul de livrare a noului spital era de maxim 20 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.