Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va participa, vineri, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, care se va desfăşura prin sistem videoconferinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, agenda reuniunii va include discuţii privind impactul internaţional al pandemiei Covid-19 în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, precum şi Procesul de Pace în Orientul Mijlociu (PPOM).

”În ceea ce priveşte impactul pandemiei Covid-19 în Orientul Mijlociu şi Nordul

Africii, subiectul urmează să fie analizat ca parte a unei reflecţii pe termen mediu

şi lung privind răspunsul la consecinţele de durată ale crizei. În condiţiile în
care răspunsul imediat al UE a fost unul de solidaritate şi sprijin, dezbaterea va
avea ca scop consolidarea acestei atitudini, pentru a evita creşterea impactului
pandemiei asupra regiunii. Se va pune accentul pe oportunităţile de angajare
concretă şi pragmatică cu statele din regiune, în baza principiilor
complementarităţii şi interesului reciproc, în vederea asigurării unui răspuns
coordonat la pandemia COVID-19”, a transmis MAE. 

Instituţia a precizat că, referitor la Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, se are în vedere o discuţie caresă urmărească perspectivele unei relaţii bilaterale constructive şi cuprinzătoare cu ambele părţi ale diferendului, inclusiv în contextul instalării noului guvern israelian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.