Guvernul italian a adoptat măsuri bugetare, aşteptate de mult timp, în valoare de 55 de miliarde de euro, destinate ajutorării afacerilor şi familiilor aflate în dificultate din cauza consecinţelor economice ale crizei sanitare covid-19, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Giuseppe Conte promitea să prezinte acest proiect de lege luna trecută, însă dispute repetate în cadrul coaliţiei givernamentale, tot mai fragilă, cu privire la diverse aspecte ale decretului de aproape 500 de pagini au condus la amânări repetate.

”Am lucrat la acest decret conştienţi că ţara se află în mare dificultate”, a anunţat miercuri Conte, la finalul unei şedinţe de Guvern.

Decretul a intrat în vigoare imediat, în contextul în care a început o relaxare treptată a restricţiilor impuse afacerilor şi populaţiei după două luni de izolare.

Roma anticipează o contractare a economiei italiene cu cel puţin 8% anul acesta, din cauza pandemiei noului coronavirus, care a ucis 31.106 de oameni în Italia, a treia cea mai îndoliată ţară din lume după Statele Unite şi Regatul UNit.

Planul de susţinere - care urmează unui prim set de măsuri bugetare în valoare de 25 de miliarde de euro, prezentat în martie - prevede înlesniri fiscale menite să ajute întreprinderile să iasă din recesiune.

Planul prevede de asemenea alocaţii pentru copii şi prime menite să dinamizeze un sector al turismului devastat de criza sanitară.

Trezoreria italiană se aşteaptă ca aceste cheltuieli suplimentare şi o scădere a veniturilor fiscale să scadă deficitul bugetar din acest al Italiei la 10,4% din PIB, în contextul în care datoria publică ar urma să crească cu aproximativ 20 de puncte procentuale - la 155,7% din PIB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.