Conducerea producătorului de materiale de construcţii TeraPlast analizează un plan de disponibilizări în cadrul companiei, care vizează circa 8,9% din forţa de muncă totală, pentru a tăia din costuri, potrivit unui document transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În data de 11 mai 2020, a avut loc şedinţa online a Consiliului de Administratie al TeraPlast. La aceasta au participat toţi membrii Consiliului de Administraţie, iar în urma votului favorabil al tuturor membrilor, management-ul Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, aduce la cunoştinţa părţilor interesate, intenţia de a efectua schimbări în structura de personal la nivelul companiei TeraPlast, începând cu luna mai 2020. Evoluţia răspândirii pandemiei Covid-19 a determinat nevoia întocmirii, de către Comisia de Analiză a Grupului, a unui set de planuri de acţiune în baza a 10 scenarii care presupun reducerea graduală a costurilor în funcţie de evoluţia crizei sanitare. Obiectivele acestor scenarii sunt continuitatea afacerilor şi alinierea costurilor la volumele de business", aată documentul.

În primul trimestru din acest 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 208,9 milioane de lei, în linie cu nivelul bugetat şi în creştere cu 20% faţă de T1 din 2019. Creşterile au fost susţinute în principal de performanţele înregistrate de TeraPlast şi TeraSteel Serbia.

În aceeaşi perioadă, Wetterbest şi TeraGlass au înregistrat costuri adiţionale ridicate, cauzate de aducerea în parametri funcţionali a investiţiilor din 2019 şi de dimensionarea structurii de personal atât în vederea alinierii la necesarul noilor capacităţi de producţie, cât şi pentru susţinerea creşterilor bugetate pentru 2020.

"Ambele companii au implementat măsuri de reducere temporară a costurilor cu personalul (program de muncă redus, şomaj tehnic) odată cu criza generată de răspândirea Covid-19. În urma evoluţiei cererii din luna aprilie şi a evaluării perspectivelor de evoluţie a acesteia în următoarea perioadă, Comisia de Analiză a înaintat un nou set de măsuri pentru alinierea costurilor cu personalul la noile volume de business. Acestea includ şi analiza unui plan de disponibilizări în cadrul companiei TeraPlast, care vizează circa 8,9% din forţa de muncă totală", mai arată compania.

De altfel, TeraPlast este compania care în primul trimestru din acest an a avut cea mai bună evoluţie din cadrul Grupului Teraplast. Astfel, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 28% an/an, până la 88,3 milioane lei, pe fondul evoluţiei lucrărilor de infrastructură. Totodată, compania a generat 72% din EBITDA grupului şi a marcat cea mai bună marjă de profitabilitate, de 14,3%, datorită eficientizărilor operaţionale.

"Prin măsurile de reducere a costurilor vizăm toate zonele de activitate, inclusiv cele cu personalul, pentru a echilibra şi eficientiza raportul între costurile fixe şi evoluţia cererii în funcţe de specificul fiecărei companii. Din păcate, aceasta înseamnă inclusiv analizarea şi implementarea unui plan de disponibilizări. Doar acţionând proactiv la toate nivelurile putem răspunde presiunii economice actuale şi asigurăm sustenabilitatea în ceea ce priveşte businessul. Măsurile pe care le luăm se fac cu respectarea prevederilor legale, în urma consultărilor cu sindicatul. Angajamentul faţă de comunitate şi acţionarii noştri este de a gestiona optim atât creşterea şi dezvoltarea afacerilor, cât şi crizele, pentru a maximiza valoarea companiei şi aportul adus comunităţii pe termen lung. Trebuie să ieşim din criza actualaintariti si cu o situatie economicacare sane permitasarecuperam in viitor locurile de munca disponibilizate acum", a declarat Alexandru Stânean, director general al Grupului TeraPlast.

Management-ul Grupului TeraPlast va începe consultarile cu sindicatul pe tema planului de disponibilizări şi, totodată, va notifica Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în acord cu decizia Consiliului de Administraţie de aprobare a demarării acestor proceduri, din data de 11 mai 2020.

"Reprezentanţii grupului vor reveni cu decizia finală pe această temă în acord cu reglementările în vigoare cărora se supune", mai arată TeraPlast.

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, a înregistrat o creştere de 20% a cifrei de aaceri în primul trimestru, de la 174,6 milioane lei în primele trei luni din 2019, la 208,9 milioane de lei în primul trimestru din acest an.

Profitul net al grupului a crescut până la 6,13 milioane lei în primele trei luni ale acestui an, de la 3,31 milioane lei în perioada similară din 2019.

În 2019, grupul a implementat proiecte de investiţii în valoare de aproape 100 milioane de lei.

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, activitatea de reciclare a grupului se desfăşoară în compania independentă TeraPlast Recycling.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.