Ceremonia depunerii jurământului de către noul Guvern israelian, prevăzută miercuri, a fost amânată cu o zi pentru a coincide cu o vizită la Ierusalim a secretarului de Stat american Mike Pompeo, au anunţat luni oficiali israelieni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul de uniune al premirului în exerciţiu Benjamin Netanyahu şi al fostului său rival Benny Gantz urmează să depună jurământul joi, a anunţat un purtător de cuvânt al Knessetului (Parlament).

O sursă din cadrul Likud, partidul lui Netanyahu, a declarat pentru AFP că această amânare a fost motivată de ”venirea domnului Poempo”, aşteptat miercuri în Israel.

Secretarul de Stat american urmează să discute despre pandemia covid-19, influenţa regională a Iranului şi planul american de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian - aplaudat de israelieni, dar denunţat de palestinieni.

Acest plan prevede amexarea de către Israel a unor porţiuni ale Cisiordaniei, un teritoriu palestinian ocupat de Israel de la Războiul de Şase Zile din 1967.

Benjamin Netanyahu a fost însărcinat să formeze un guvern de uniune cu Benny Gantz, care să pună capăt celei mai îndelungate crize politice din istoria Israelului, în care cei doi s-au înfruntat în trei campanii electorale în mai puţin de un an.

Fostul lider al opoziţiei, Benny Gantz, a propus, spre suprinderea generală, îngroparea securii războiuluişi formarea unui guvern cu Netanyahu, în contextul impasului şi crizei noului coronavirus, în pofida inculpării premierului în exerciţiu de corupţie, abuz de încredere şi deturnare de fonduri într-o serie de dodare penale.

Prin vizita sa la Ierusalim, Mike Pompeo devine unul dintre primii oficiali de rang înalt ai unei mari puteri care îşi reia vizitele internaţionale - în pofida pandemiei covid-19.

Statele Unite şi-au multiplicat gesturile de susţinere a Israelului după instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump, care au recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului şi suveranitatea statului evreu în Platoul sirian Golan ocupat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.