China refuză o anchetă internaţională cu privire la originea noului coronavirus, atât timp cât acuzaţiile Statelor Unite vizând Beijingul continuă să se răspândească, a anunţat miercuri ambasadorul chinez la ONU la Geneva, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prima prioritate este concentrarea asupra luptei împotriva pandemiei până la victoria finală”, a declarat Chen Xu într-o viceoconferinţă de presă.

Întrebat despre o invitaţie pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) o aşteaptă pentru a trimite experţi la Wuhan - ”leagănul” pandemiei -, Chen Xu a estimat că actualul context diplomatic nu permite acest lucru.

Ambasadorul a denunţat declaraţii ale unor lideri americani portivit cărora virusul s-a răspândit dintr-un laborator de cercetare în virusologie de la Wuhan.

”Nu putem tolera ca acest tip de virus politic să se răspândească în mod liber (...), în timp ce toate eforturile trebuie să vizeze lupta împotriva adevătratului virus”, a subliniat Chen Xu.

”Noi nu suntem alergici în principiu oricărei forme de anchetă sau evaluare”, pentru că acestea permit ”pregătirea urgenţelor sanitare viitoare”, însă ”nu avem timp de pierdut în salvarea de vieţi”, a subliniat ambasadorul.

”Cu privire la dacă şi cum o invitaţie (adresată OMS) poate interveni, trebuie, pentru moment, pe de o parte, să definim priorităţile bune şi, pe de altă parte, avem nevoie de o atmosferă bună”, a adăugat el.

Ambasadorul chinez la ONU l-a acuzat pe preşedintele Statelor Unite Donald Trump şi pe secretarul de Stat al acestuia Mike Pompeo - care susţin că deţin probe cuprivire la faptul că noul coronavirus provine dintr-un laborator de cercetare în virusologie de la Wuhan - de faptul că ”pun în dificultate lupta împotriva pandemiei” prin faptul că ”încearcă să deturneze atenţia de la propria lor responsabilitate în răspândirea virusului în Statele Unite”.

Invitat să demonteze acuzaţiile americane, Chen Xu a subliniat că nu este în poziţia de a se pronunţa.

”Dacă preşedintele Trump sau domnul Pompeo au probe, atunci să le prezinte întregii lumi în loc să arate cu degetul (...). Oamenii de ştiinţă sunt cei care pot răspunde acestor probleme”, a subliniat el.

POMPEO ”NU POATE PREZENTA PROBE PENTRU CĂ NU ARE”, DĂ ASIGURĂRI BEIJINGUL

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo ”nu poate prezenta probe” cu privire la o ”scăparea” noului coronavirus dintr-un laborator chinez ”pentru că nu are” asemenea probe, a denunţat miercuri Beijingul.

Pompeo a declarat duminică că există ”probe colosale” cu privire la faptul că virusul aflat la originea pandemiei covid-19 se află într-un laborator de virusologie din Wuhan, oraşul situat în centrul Chinei în care a apărut boala la sfârşitul anului trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.