Cântăreaţa engleză Adele a revenit pe Instagram la o zi după ce a împlinit vârsta de 32 de ani cu un mesaj în care îşi exprimă aprecierea pentru lucrătorii din prima linie împotriva Covid-19 şi o fotografie care o prezintă complet schimbată fizic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adele a împlinit 32 de ani pe 5 mai, iar miercuri a publicat primul mesaj de anul acesta pe contul urmărit de 33,5 milioane de utilizatori Instagram.

„Mulţumesc pentru dragostea (transmisă, n.r.) la aniversare”, şi-a început ea mesajul. „Sper că sunteţi sănătoşi şi în siguranţă în aceste vremuri nebune. Aş vrea să mulţumesc tutoror lucrătorilor noştri din prima linie şi lucrătorilor esenţiali care ne ţin în siguranţă în timp ce îşi riscă vieţile. Sunteţi cu adevărat îngerii noştri”.

Mesajul şi fotografia ei au primit peste 1,6 milioane de aprecieri şi zeci de mii de comentarii.

În ultimele luni, cântăreaţa a stat departe de presă şi public. Anul acesta au apărut mai multe informaţii potrivit cărora ea va lansa noi compoziţii. Un eventual album nou ar fi primul de la „25”, apărut în 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.