Compania Poşta Română va distribui către populaţie, odată cu trimiterile poştale şi drepturile sociale, materiale de informare privind prevenirea infecţiei cu coronavirus. în baza unui parteneriat cu UNICEF. Campania se va desfăşura, pentru început, în judeţele Braşov şi Bacău şi este dedicată copiilor, părinţilor şi persoanelor care au în grijă copii. Directorul general al Poştei Române Horia Grigorescu precizează că astfel compania nu face decât să acţioneze în conformitate cu propriul slogan, fiind ”parte din viaţa oamenilor”. La rândul său, Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, a apreciat că sprijinul şi implicarea companiei ”contează mult în aceste momente”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În contextul situaţiei cauzate de virusul COVID-19, UNICEF în România dezvoltă o serie de materiale de comunicare dedicate copiilor, părinţilor, tutorilor şi profesioniştilor care lucrează pentru copii. Scopul este acela de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înşişi şi pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului. Totodată, aceştia vin cu recomandări pentru părinţi cu privire la modul de a discuta situaţia actuală cu copiii lor, dar şi cu idei pentru copii cu privire la modul de petrecere a acestei vacanţe neprevăzute. Pentru a se asigura că mesajele de prevenţie vor ajunge şi la cei mai vulnerabili copii, părinţi, bunici şi la alte persoane care au în grijă copii, UNICEF a solicitat sprijinul Companiei Naţionale Poşta Română pentru distribuirea gratuită a materialelor dezvoltate, în primă fază, ca test, în judeţele Bacău şi Braşov. Astfel, prin intermediul factorilor şi agenţilor poştali, compania va distribui către populaţie, la începutul lunii mai, materialele de informare puse la dispoziţie de reprezentanţii organizaţiei”, anunţă compania.

Factorii poştali vor distribui, la începutul lunii mai, un total de 540.000 de flyere în fiecare judeţ, iar fiecare beneficiar va primi, odată cu trimiterile poştale sau cu drepturile sociale - pensii, alocaţii, şomaj - câte un exemplar din cele trei materiale diferite.

          „Poşta Română se implică, cu titlu gratuit, în această campanie de informare. Compania are logistica şi resursele umane necesare pentru distribuirea către populaţie a mesajelor de informare dezvoltate de UNICEF. Participând la această acţiune umanitară suntem ”parte din viaţa oamenilor”, aşa cum spune şi sloganul companiei”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

„Ne bucurăm că pornim acest parteneriat pentru că astfel mesajele noastre vor putea ajunge mai ales la categoriile cele mai vulnerabile, care nu au acces la internet şi la dispozitive mobile de comunicare. Poşta Română este o companie cu acoperire naţională, al cărei sprijin şi implicare contează mult în aceste momente, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.         

UNICEF este cea mai cunoscută organizaţie mondială care promovează drepturile copiilor, având o prezenţă în peste 190 de ţări şi teritorii şi cu programe operative de teren în mai mult de 150 de ţări. Cu o expertiză de 30 de ani în România, UNICEF sprijină accelerarea reformelor în domeniul educaţiei, sănătăţii şi protecţiei sociale destinate garantării accesului echitabil la servicii de calitate al tuturor copiilor români, în special al celor vulnerabili şi al familiilor acestora. În cadrul acordului de cooperare între România şi UNICEF pentru perioada 2018 – 2022, UNICEF derulează programe atât la nivel naţional, cât şi acţiuni la nivel internaţional, promovând bunele practici.

Compania Poşta Românpă se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Poşta Română deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.