Mai multe firme din judeţele Dolj şi Teleorman, care asigură cazarea şi hrana persoanelor aflate în carantină, au fost amendate cu 68.000 de lei de comisarii de la Protecţia Consumatorilor pentru nereguli legate de igienă şi condiţiile de păstrare a alimentelor, dar şi pentru folosirea de produse expirate. Trei astfel de centre din Craiova au fost închise pe o perioadă de până la şase luni, pentru remedierea deficienţelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), inspectorii au făcut controale pentru a verifica modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile Ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus, precum şi felul în care respectă drepturile consumatorilor.
 
 
Sub coordonarea preşedintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, şi a directorului general, Paul Anghel, echipele Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Dolj au făcut verificări, marţi, la unităţile din Craiova care asigură servicii de cazare şi catering pentru persoanele aflate în carantină.
 
 
"În urma acţiunilor desfăşurate la societăţile comerciale SC Flormang Com SRL, SC Lorpal SRL (Casa Zamfirescu) şi SC MBI Travel SRL s-au constatat numeroase abateri la blocurile alimentare: nerespectarea condiţiilor de depozitare a alimentelor; folosirea de materii prime cu durata valabilităţii depăşită sau care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare; schimbarea stării termice a produselor; în spaţiile de pregătire a preparatelor culinare se utilizau ustensile depreciate, iar condiţiile igienice erau necorespunzătoare, respectiv paviment depreciat, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă. De asemenea, în urma verificării spaţiilor de cazare aparţinând societăţii SC Flormang Com SRL s-a constatat nerespectarea condiţiilor de igienă (lenjerie, saltele şi perne pătate, neigienizate; lipsa curăţeniei în camere). În urma controalelor efectuate agenţii economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 48.000 lei dispunându-se, totodată, şi aplicarea măsurii complementare de închiderea unităţilor respective pe o perioadă de până la 6 luni”, se arată în comunicat.
 
 
De asemenea, ANPC a mai făcut un control la o unitate din judeţul Teleorman, după ce s-a autosesizat în urma unei postări pe o pagină de socializare.
 
 
"În urma verificărilor realizate de comisarii CJPC Teleorman la SC NUTRELO GROUP SA din Turnu Măgurele, operatorul economic la care se aflau cazate persoanele carantinate şi care pregătea şi hrana pentru acestea, în restaurantul propriu, s-au constatat următoarele abateri: folosirea de materii prime pentru prepararea hranei cu data durabilităţii minimale/data limită de consum depăşită sau care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare; nerespectarea condiţiilor de păstrare impuse de producător pentru anumite materii prime, respectiv produse din carne care ar trebui păstrate la temperaturi de refrigerare, acestea fiind congelate. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei, fiind retrase din consumul uman produsele alimentare găsite în neregulă”, se mai arată în comunicat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.