Air France-KLM va primi un ajutor financiar de până la 11 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) din partea guvernelor francez şi olandez, în condiţiile în care numeroase companii aeriene riscă să intre în faliment din cauza pandemiei de coronavirus, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul olandez va oferi KLM 2 pânp la 4 miliarde de euro, în timp ce Executivul francez a anunţat un pachet de sprijin de 7 miliarde de euro pentru Air France.

Acordul, care încă nu a fost aprobat de autorităţile din domeniul concurenţei, include respectarea anumitor condiţii.

KLM nu va putea să plătească dividende sau să acorde bonusuri atâta timp cât va primi sprijin de la stat, iar angajaţii vor trebui să accepte o reducere a salariilor, potrivit unui comunicat.

Compania aeriană va trebui să adopte, de asemenea, o abordare mai ecologică, de exemplu, prin reducerea numărului de zboruri de noapte.

Acordul vine într-un moment în care industria aeriană se confruntă cu o provocare fără precedent, călătoriile internaţionale fiind aduse aproape la zero ca urmare a crizei de sănătate globală.

Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene (IATA) a anunţat săptămâna trecută că pierderea potenţială de venituri a companiilor aeriene europene din acest an ar putea ajunge la 89 de miliarde de dolari.

IATA a estimat, de asemenea, că cererea din partea pasagerilor ar putea fi cu 55% sub nivelul din 2019 şi că aproximativ 6,7 milioane de locuri de muncă ar putea fi în pericol.

Guvernul german negociază la rândul său un pachet de sprijin financiar cu transportatorul aerian Lufthansa.

Vorbind luni la un post de radio german, Peter Altmaier, ministrul economiei, a declarat că Berlinul doreşte ca ”firmele mari şi importante, care joacă un rol pe piaţa mondială, să rămână competitive după criză”, potrivit Reuters.

Lufthansa a anunţat joia trecută că veniturile sale au scăzut cu aproape 1,4 miliarde de euro doar în luna martie, din cauza pandemiei. Compania aeriană a mai avertizat că se aşteaptă la o ”scădere semnificativă a lichidităţii în săptămânile următoare”.

În Italia, guvernul a anunţat vineri că în luna iunie va prelua controlul total asupra companiei aeriene Alitalia.

Compania Virgin Atlantic a solicitat, de asemenea, sprijin financiar din partea guvernului britanic, în timp ce EasyJet şi-a asigurat un împrumut de 600 de milioane de lire sterline de la Trezoreria britanică, pentru a compensa o parte din şocul economic provocat de coronavirus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.