O reuniune de urgenţă a miniştrilor de Externe arabi urmează să aibă loc joi la Cairo, pe tema planului Israelului de a anexa părţi din Cisiordania ocupată, a anunţat luni organizaţia panarabă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Convocată de Autoritatea Palestiniană (AP), această reuniune extraordinară, prin videoconferinţă, urmează să evoce ”măsurile pe care le pot lua state arabe în cazul (...) anexării de către Israel al Cisiordaniei sau anumitor zone” ale acestui teritoriu, potrivit secretarului general adjunct al Ligii, Hossam Zaki.

Din 1967, Cisiordania este ocupată în mod ilegal - potrivit dreptului internaţional - de statul evreu.

Israelul s-a angajat săptămâna trecută, după multe luni de criză politică, pe calea unui Guvern de uniune care prevede o ”suveranitate” a Israelului în ”implantările din Iudeea şi Samaria” - expresia folosită de israelieni pentru a desemna coloniile din Cisiordania.

În urma acestui anunţ, secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat că Israelul este cel care decide ”în ultim resort” să realizeze acest plan sau nu.

”Aceasta este o decizie care revine Israelului”, a declarat el.

În ianuarie, administraţia americană a prezentat un plan menit să soluţioneze conflictul israeliano-palestinian, care propunea anexarea unor colonii israeliene şi anumitor zone din Cisiordania.

Foarte controversat, acest plan, care prezintă totodată Ierusalimul drept ”capitala indivizibilă a israelului”, a fost respins în mod aprig de către palestinieni şi Liga Arabă.

Secretarul generalal Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, care a denunţat o ”exploatare” de către Israel a circumstanţelor fără precedent ale pandemiei noului coronavirus, a avertizat recent ONU cu privire la ”pericolul pe care-l reprezintă politicile israeliene (...) la adresa securităţii regiunii”.

Coordonatorul Special ONU pentru Orientul Mijlociu Nikolai Mladenov a pus, la rândul său, în gardă împotriva unei puneri în aplicare a planului anexării, care ar reprezenta ”o lovitură devestatoare aplicată soluţiei cu două state” preconizată de comunitatea internaţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.