Procurorul general al României, Gabriela Scutea, anunţă că procurorii fac verificări în legătură cu achiziţii făcute în perioada stării de urgenţă şi că urmăresc inclusiv sursele publice, cum ar fi articolele de presă, pentru a vedea dacă sunt indicii privind comiterea unor fapte penale. Scutea spune că încă se petrec "aceleaşi şi aceleaşi fapte de corupţie în legătură cu perceperea unui comision”. "Poate în acest moment ne-am îndepărtat de tipologia aceea clasică, plicul pentru doctor. Acum este vorba despre plicul pentru director sau plicul pentru economistul şef al spitalului, ceea ce este mai trist”, afirmă şefa Parchetului General.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Gabriela Scutea a spus, într-un interviu acordat Digi 24, că infracţiunile legate de achiziţii ar putea intra în două categorii "foarte uşor de stabilit”, respectiv infracţiuni de corupţie, cum ar fi traficul de influenţă şi luarea sau darea de mită, sau infracţiuni de serviciu. 
 
Ea a afirmat că anchetatorii urmăresc inclusiv sursele publice, articolele de presă legate de achiziţii efectuate în perioada de criză sanitară, despre modul în care se fac preţurile, despre cum se iniţiază procedurile de achiziţie sau despre "societăţi care apar peste noapte”.
 
"Acolo vedem dacă sunt indicii care ne duc spre reţinerea unor infracţiuni”, a spus şefa Parchetului General. 
 
Gabriela Scutea i-a încurajat pe cei care au cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte penale să facă sesizări în perioada în care este valabilă starea de urgenţă.
 
"Ar fi preferabil ca astfel de sesizări să vină în timpul stării de urgenţă şi să putem interveni în timp real asupra unor situaţii. V-aş exemplifica cu un dosar care este în desfăşurare la Direcţia Naţională Anticorupţie şi a fost mediatizat în legătură cu măsurile de combatere a coronavirus, dosarul doamnei Pintea, deşi dacă eu reţin corect acolo era vorba despre alte echipamente medicale contractate anterior, de o valoare foarte mare, încă informaţii vin înspre Ministerul Public. Este regretabil faptul că se petrec în continuare aceleaşi şi aceleaşi fapte de corupţie în legătură cu perceperea unui comision”, a precizat procurorul general. 
 
Ea a acuzat că "plicul pentru doctor” a devenit plicul pentru "manager sau pentru economist”.
 
"Poate în acest moment ne-am îndepărtat de tipologia aceea clasică, plicul pentru doctor. Acum este vorba despre plicul pentru director sau plicul pentru economistul şef al spitalului, ceea ce este mai trist pentru că suntem situaţia în care fie serviciile care se livrează în contraprestaţie sunt insuficiente sau nu au calitatea necesară, fie punerea în operă a echipamentelor medicale este întârziată şi cine are de suferit din aceasta? Este doar suferinţa pacientului. Accentuată faţă de suferinţa cu care persoana se prezintă în spital”, a mai spunsprocurorul general Gabriela Scutea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.