Un irakian, un presupus membru al grupării Statul Islamic (SI), acuzat de faptul că a lăsat să moară de sete o fată yazidi după ce a luat-o sclavă, este judecat începând de vineri cu privire la crimă şi un genocid al acestei minorităţi kurdofone din nordul Irakului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Taha Al-Jumailly, în vârstă de 37 de ani, acuzat de asemenea de crime împotriva umanităţii, crime de război şi trafic de fiinţe umane, a compărut la Tribunalul  regional superior de la Frankfurt purtând o cămaşă albă şi ascuznându-şi faţa cu un dosar negru.

”El avea scopul de a distruge în înregime sau în parte grupul religios yazidi”, a declarat procurorul la citirea actului de acuzare, în timp ce acuzatul zâmbea. El nu a luat cuvântul.

Soţia sa germană, Jennifer Wenish, în vârstă de 28 de ani, care a plecat din Germania pentru a intra în SI în septembrie 2014, este judecată de un an cu privire la aceeaşi crimă, la Munchen.

La deschiderea procesului acesteia, în aprilie 2018, acesta a fost considerat primul din lume cu privire la atrocităţile comise de organizaţia jihadistă împotriva yazidi, o minoritate persecutată şi luată sclavă de jihadişti începând din 2014.

Reprezentată de avocata libanezo-britanică Amal Clooney şi de Nadia Murad, o fostă sclavă sexuală yazidi a SI şi laureată a Premiului Nobel pentru Pace, mama fetei, prezentată de presă drept Nora, a depus mărturie în mai multe rânduri la Munchen despre  calvarul pe care spune că l-a trăit împreună cu fiica sa, Rania.

Amal Clooney şi Nadia Murad conduc o campanie internaţională cu obiectivul de a impune o recunoaştere a crimelor comise împotriva yazidi drept genocid.

Potrivit acuzării, Al-Jumailly a intrat în SI în martie 2013 şi a ocupat până anul trecut diverse funcţii în cadrul grupării la Rakka, ”capitala” ”califatului” în Siria, dar şi în Irak şi Turcia.

”SCLAVE”

Justiţia germană îi reproşează faptul că a ”cumpărat ca scalve”, în 2015, o femeie din minoritatea yazidi şi pe fiica acesteia, în vârstă de cinci ani, după care le-a dus la Fallujah, unde au fost supuse unor abuzuri grave şi au fost private, în parte, de hrană.

În urma a numeroase maltratări în vara lui 2015, fata a fost ”pedepsită” de acuzat pentru că a urinat pe saltea şi a fost legată - la o temperatură de aproximativ 50°C - la o fereastră, în afara casei în care trăia închisă cu mama sa.

Fata a murit de sete, iar mama ei a fost obligată să umble afară în picioarele goale şi a suferit arsuri grave din cauza căldurii extreme a solului.

Cele două victime, răpite în 2014 din regiunea irakiană Sinjar, au fost ”vândute” în mai multe rânduri în ”pieţe de sclavi”, potrivit parchetului.

Reţinut în Grecia la 16 mai 2019, acuzatul a fost predat Germaniei la 9 octombrie şi a fost plasat în detenţie provizorie a doua zi.

”Faptul că zâmbea în timpul acuzării este a doua lovitură aplicată victimelor”, a comentat Düzen Tekkal, membru al unei asociaţii germane de susţinere a yazidi.

Procesul urmează să dureze până în august.

GENOCID DIFICIL DE DOVEDIT

Dovedirea unui genocid în justţie se dovedeşte dificilă, pentru că voinţa de a aneantiza un întreg grup ca yazidi este necesar să fie dovedită, potrivit unor specialişti.

”Adesea nu există un ordin de aneantizare”, declară pentru AFP juristul Alexander Schwarz de la Universitatea din Leipzig. ”Nu există instrucţiuni scrise în care să apară «aneantizarea yazidi»”.

Mica minoritate etnico-religioasă yazidi este considerată cea mai persecutată de către jihadişti, care au redus femeile la sclavie sexuală, au înrolat cu forţa copii-soldaţi şi au ucis sute de bărbaţi.

În august 2014, SI este posibil să fi comis un genocid, potrivt ONU, care citează lideri jihadişti potrivit cărora au fost ucişi 1.280 de yazidi, iar alţi peste 6.400 au fost răpiţi.

Irakieni nearabi şi nemuslmani, numeroşi yazidi s-au refugiat în Germania, mai ales în sud-vestul ţării, unde femei şi copii lor, victime ale unor violuri repetate, au fost primite şi îngrijite. Între beneficiarele acestui program creat în 2014 s-a aflat şi Nadia Murad, care este prezentă acum în întreaga lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.