Franţa a condammat ”ferm”, joi, plasarea pe orbită a unui satelit militar anunţată cu o zi înainte de Iran, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul francez de Externe denunţă într-un comunicat o încălcare a Rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate al ONU care încadrează Acordul de la Viena din iulie 2015 în dosarul nuclear iranian.

Gardienii Revoluţiei - armata ideologică a Republicii islamice - au anunţat miercuri că au lansat primul satelit militar iranian.

”Din cauza asemănării mari a tehnologiilor folosite la lansatoarele spaţiale şi la tirurile balistice, acest tir face parte direct dintre progresele foarte îngrijorătoare ale Iranului în programul său privind rachetele balistice”, subliniază Quai d'Orsay.

”Rolul în această lansare al Forţelor aerospaţiale ale Corpului Gardienilor Revoluţiei islamice, o entitate sancţionată de Uniunea Europeană (UE), dovedeşte legătura strânsă între cele două programe”, subliniază Parisul.

Programul balistic reprezintă o ”sursă de îngrijorare majoră privind securitatea regională şi internaţională”, subliniază Franţa şi îndeamnă Iranul ”să înceteze imediat orice activitate legată de dezvoltarea unor rachete balistice concepute cu scopul de a fi capabile să poarte arme nucleare, insluiv lansatoare spaţiale, şi să-şi respecte obligaţiile în baza tuturor rezoluţiilor pertinente ale Consiliului se Securitate al ONU”.

POMEO CERE SOCOTEALĂ

Iranul va trebui ”să dea socoteală” cu privire la lansarea unui satelit militar, care este ”contrar” rezoluţiilor ONU, a denunţat miercuri secretarul de Stat american Mike Pompeo, relatează AFP.

”Gardienii Revoluţiei, o organizaţie teroristă”, potrivit Statelor Unite, ”au lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune”, a denunţat şeful diplomaţiei americane într-o conferinţă de presă la Washington.

”Iranienii au spus mereu că aceste programe” cu privire la lansarea de sateliţi ”nu au legătură cu niciun aspect militar, că este vorba despre programe pur comerciale”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.

”Această lansare dovedeşte că noi avem dreptate aici, în Statele Unite”, denunţând programe militare mascate, a subliniat el.

”Iranul va trebui să dea socoteală pentru ceea ce a făcut”, a insistat secretarul de Stat, fără să spună cum anume.

Teheranul a anunţat miercuri lansarea cu succes a unui satelit militar, Nur, la două luni după eşcul unei lansări pe orbită a unui satelit ştiinţific şi într-un context tensionat cu Washingtonul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.