Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat tranzacţia prin care AI Sirona intenţionează să preia producătorul de medicamente Alvogen CEE Kft.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", a informat autoritatea de concurenţă.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

AI Sirona face parte din Grupul Advent, care îşi concentrează activitatea de investiţii în sectoare, precum: servicii financiare şi de afaceri, sănătate, industrie, comerţ, bunuri de larg consum şi activităţi de divertisment, tehnologie, media şi telecomunicaţii.

În România, grupul Advent este prezent în domeniul sănătăţii prin Grupul Zentiva, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul dezvoltării, autorizării, producţiei, punerii pe piaţă, vânzării şi comercializării de produse farmaceutice şi parafarmaceutice, prin intermediul companiilor Zentiva SA, Solacium Pharma SRL şi Be Well Pharma SRL.

Alvogen controlează mai multe companii active în Europa Centrală şi de Est în domeniul dezvoltării, autorizării, producţiei, punerii pe piaţă, vânzării şi comercializării de produse farmaceutice şi suplimente alimentare. În Romania, Alvogen este prezentă în sectorul producţiei şi distribuţiei de produse farmaceutice şi parafarmaceutice, prin subsidiarele sale Labormed Pharma şi Alvogen Romania.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.