Tabloul „Holy Week” al lui Şerban Savu, estimat la 30.000 de euro, se numără între cele 190 de lucrări scoase la vânzare în Licitaţia de Artă Postbelică şi Contemporană a casei Artmark, care va avea loc pe 19 mai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pictura „Holy Week” (2013) a făcut parte din expoziţia „Scènes roumaines", deschisă la Espace Culturel Louis Vuitton din Paris, între 11 octombrie 2013 şi 12 ianuarie 2014.

Opera a participat la MiART, Milano, în 2013, şi este reprodusă, între altele, în albumul „A Brush with the Real: Figurative Painting Today" (2014), de Marc Valli & Margherita Dessanay.

Ulei pe pânză, ea este estimată la 20.000 - 30.000 de euro.

Un alt lot important în licitaţie este tabloul „Question sans réponse” (2005), de Chéri Samba, ulei pe pânză estimat la 12.000 - 16.000 de euro.

Chéri Samba (Samba wa Mbimba N’zingo Nuni Masi Ndo Mbasi) s-a născut în Congo şi este unul din cei mai cunoscuţi artişti africani contemporani, o parte din lucrările sale aflându-se în colecţiile Centrului Pompidou din Paris şi MOMA din New York.

Pictura „Dans pentru Sfântul Sebastian” (2003), de Vladimir (Mirel) Zamfirescu, este a treia din licitaţie ca valoare estimată (8.000 - 12.000 de euro), iar la vânzare mai sunt scoase lucrări semnate de Andrei Ciucurencu, Andres Serrano, Gheorghe Fikl, Horia Bernea, Constantin Piliuţă şi Corneliu Baba.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.