Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele două luni faţă de anul trecut ca serie brută cu 34,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 35%, arată un comunicat publicat joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În luna februarie 2020 volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 18,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 4,6%. Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent,volumul lucrărilor de construcţii a crescutatât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 23,5%, respectiv cu 24,9%. În perioada 1 ianuarie-29 februarie 2020, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de perioada 1 ianuarie-28 februarie 2019 ca serie brută cu 34,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 35%", arată INS.

În februarie 2020, comparativ cu ianuarie 2020, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 18,4%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+29%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+24,3%) şi la lucrările de construcţii noi (+15,2%).

Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri astfel: construcţiile inginereşti (+23,4%), clădirile nerezidenţiale (+20,1%) şi clădirile rezidenţiale (+9,1%). Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 4,6%, scădere înregistrată la lucrările de construcţii noi (-6,4%).

Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 7,8%, respectiv cu 7,5%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 3% şi la clădirile rezidenţiale cu 1,2%. Clădirile nerezidenţiale au crescut 2,7%.

În februarie 2020 comparativ cu februarie 2019, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 23,5%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+70,8%), lucrările de reparaţii capitale (+32,7%) şi la lucrările de construcţii noi (+11,8%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut astfel: construcţii inginereşti (+47,3%), clădiri rezidenţiale (+12,9%) şi clădiri nerezidenţiale (+7,2%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 24,9%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+80%), lucrările de reparaţii capitale (+25,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+12,5%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+38,7%), clădirile rezidenţiale (+23,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+11,6%).

În primele două luni ale anului, faţă de anul trecut, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 34,3%. Pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+76,5%), lucrările de reparaţii capitale (+41,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+23,7%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+49,9%), clădirile rezidenţiale (+26,0%) şi la clădirile nerezidenţiale (+23,3%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 35%, creştere reflectată în lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+80,8%), lucrările de reparaţii capitale (+33,4%) şi în lucrările de construcţii noi (+24,7%). Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+43,3%), clădirile rezidenţiale (+28,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+27,6%).

"Informaţiile din acest comunicat de presă (februarie 2020) nu surprind impactul crizei Covid-19. Institutul Naţional de Statistică înţelege greutăţile cu care se confruntă respondenţii noştri în această perioadă şi suntem conştienţi că este posibil ca răspunsurile la cercetările statistice să nu fie în prezent o prioritate. Cu toate acestea, prin colectarea informaţiilor statistice, vom putea monitoriza şi informa toţi utilizatorii noştri cu privire la efectele Covid-19 asupra economiei şi societăţii noastre. În măsura posibilului, vom continua să colectăm informaţii statistice, pentru a putea oferi informaţii esenţiale care vor surprinde situaţia în schimbare începând cu luna martie 2020. Apreciem sprijinul continuu al respondenţilor noştri la cercetarile statistice derulate de Institutul Naţional de Statistică şi înţelegem dificultăţile cu care se confruntă toţi furnizorii de date statistice", precizează INS.

Indicii de volum în construcţii se determină prin deflatarea datelor valorice cu indicii de cost în construcţii pe elemente de structură şi pe obiecte de construcţii. Indicii de volum în construcţii sunt calculaţi pe total ramură construcţii, pe elemente de structură (lucrări de construcţii noi, reparaţii capitale şi lucrări de intreţinere şi reparaţii curente) şi pe obiecte de construcţii (clădiri rezidenţiale, clădiri nerezidenţiale şi construcţii inginereşti).

Indicii lucrărilor de construcţii pe total se calculează ca medie aritmetică ponderată a indicilor pe elemente de structură sau a indicilor pe obiecte de construcţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.