Senatoarea Elizabeth Warren şi-a anunţat miercuri susţinerea lui Joe Biden, încă o susţinere a fostului vicepreşedinte american, sigur de învestirea sa de către Partidul Democrat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În această perioadă de criză, este mai important ca niciodată ca viitorul preşedeinte să restabilească încrederea americanilor într-un guvern drept şi eficient, iar eu l-am văzut pe Joe Biden ajutând la reconstrucţia acestei naţiuni”, scrie senatoarea din Massachusetts într-un mesaj postat pe Twitter.

”Azi”, adaugă ea, ”sunt mândră să-l susţin pe Joe Biden ca preşedinte al Statelor Unite”.

Odată cu susţinerea acestei reprezentate anaripii stângi a Partidului Democrat, Joe Biden înregistrează a treia susţinere de prim-plan din această săptămână, după cele ale lui Bernie Sanders, ultimul său rival în alegerile primare democrate şi a lui Barack Obama, al cărui vicepreşedinte a fostdin ianuarie 2009 în ianuarie 2017.

La fel ca susţnerea senatorului independent din Vermont, susţinerea lui Warren - înaintea Convenţiei Partidului Democrat, prevăzută în august la Milwaukee - este un pas către reunificarea democraţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.