Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a refuzat, duminică, demisia ministrului său de Interne după ce în ţară au fost impuse măsuri stricte de izolare pe parcursul weekendului care au stârnit panică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suleyman Soylu a fost ţinta criticilor după ce vineri noapte a anunţat, cu doar două ore înainte, o carantină de 48 de ore. 

Declaraţia lui de atunci a făcut ca mii de oameni să ia cu asalt pieţele şi supermarketurile, renunţând să mai respecte măsurile de distanţare socială.

Soylu a spus că perioada de carantină a fost impusă în urma „instrucţiunilor” date de preşedinte.

Duminică, ministrul de Interne şi-a sumat „întreaga responsabilitate pentru implementarea măsurii”, luată, a spus el, „cu bună-credinţă”.

Erdogan a refuzat să îi semneze demisia. „Va continua să îşi îndeplinească atribuţiile”, a afirmat el.

După haosul iniţial, carantina - care s-a încheiat duminică la miezul nopţii - a fost, în mare parte, respectată.

Turcia a înregistrat, de la începutul epidemiei de Covid-19, aproximativ 57.000 de cazuri de infectare şi în jur de 1.200 de decese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.